Autoritățile din Rovinari le pregătesc cetățenilor o surpriză pentru noaptea dintre ani: un impresionant foc de artificii de aproximativ 10 minute!
„Dragi prieteni rovinăreni, vă așteptăm marți, în ultima zi a anului 2024, începând cu ora 23:45, pe platoul Casei de Cultură, să marcăm împreună trecerea în Noul An. În prima secundă a anului 2025 vom da startul unui spectaculos foc de artificii care va dura aproximativ 10 minute. Haideți să ne bucurăm împreună de tot ce a fost frumos în acest an, să uităm tot ce nu ne-a fost pe plac și să păṣim încrezători în Noul An! Vă așteptăm cu drag!”, a transmis conducerea Primăriei Orașului Rovinari.










































