Doljean condamnat de magistrații de la Târgu Jiu

273
CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 90

Un bărbat de 35 de ani, din județul Dolj, a primit în aceste zile o condamnare printr-o sentință pronunțată de instanța de la Târgu Jiu, după ce, în urmă cu un an de zile, a fost depistat de polițiștii din Gorj că se afla la volanul unei mașini deși consumase în prealabil băuturi alcoolice.

În fapt, în seara zilei de 14 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Moțăței, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe E79 – Drăguțești, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus de polițiști la o unitate spitalicească pentru prelevare de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Ulterior, procurorul de caz l-a trimis pe doljean în judecată, iar la începutul acestei săptămâni, omul a aflat și decizia instanței de fond. Magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu l-au condamnat pe acesta la 8 luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, asupra sa, judecătorii au impus un termen de supraveghere de 2 ani. Totodată, bărbatul este obligat prin sentința magistraților să execute și 60 de zile de muncă în folosul comunității în localitatea de domiciliu.
”(…) condamnă pe inculpatul VCCC, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă din data de 14.01.2024. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei, stabilit şi calculat potrivit art. 92 Cod penal. (…) pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăria Comunei Moţăţei sau Şcoala Gimnazială nr.1 Moţăţei, urmând a fi individualizată în concret de către consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Dolj”, se arată în sentința pronunțată luni, 20 ianuarie 2025.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.