Rădoi îi laudă pe clujeni înaintea duelului direct: ,,Ne aşteaptă cel mai bun adversar”

238

Mirel Rădoi a debutat cu dreptul în Bănie, dar are un adversar mult mai puternic, miercuri, în ,,intermediara” din SuperLigă. La Craiova vine liderul Universitatea Cluj, iar antrenorul gazdelor i-a lăudat pe ardeleni înainte de meci. Tehnicianul oltean i-a îndemnat pe suporteri să-și susțină favoriții în număr cât mai mare, deoarece sunt momente extrem de importante pentru deznodământul sezonului. Iulian Călin va arbitra Universitatea Craiova – ,,U” Cluj. Presiune există pe centralul din Ştefănești, după ce ,,șepcile roșii” au beneficiat de mai multe erori de arbitraj în partidele de acasă cu Buzău și Rapid. ,,Ne aşteaptă cel mai bun adversar din Liga I, după cum interpretează fazele, pe cele două momente ale jocului, ofensiv şi defensiv. Sperăm să reducem cu trei puncte diferenţa faţă de primul loc. Nu cred că în ultimii ani campioana a fost decisă de arbitri şi nici acum nu se va întâmpla acest lucru, am văzut scandalurile care au apărut. Trebuie să facem faţă cu brio celor trei meciuri într-o săptămână, dar mă gândesc numai la meciul cu Clujul. Cred că va fi un meci foarte disputat . Jucătorii chiar fac eforturi să asimileze cât mai multe informații.
Vin mult mai devreme pentru antrenament, deci din partea lor am avut toată disponibilitatea. E foarte bine că jucăm acasă pentru că în astfel de momente avem nevoie de suportul publicului. Cu siguranță o să suferim mult mai mult, o să avem probleme mai mari pe faza defensivă și o să fim puși de mai multe ori în dificultate. În aceste momente avem nevoie mare de suporteri. Nu am cum să mă tem, dar am ceva emoții”, a declarat Rădoi. Fostul jucător al Craiovei, Dan Nistor, este văzut drept principalul pericol ofensiv al alb-negrilor.
,,(n.r. – Care este cel mai periculos jucător de la U Cluj?) Dan Nistor! Și Chipciu e un jucător bun, au jucători bun, dar cheița jocului Universității Cluj e la Dan. Sunt împinși de un staff foarte competent, încerc să nu găsesc scuze. U Cluj e foarte bine organizată, la ora jocului o să vedem unul dintre cele două sisteme pe care le joacă. Au jucători de calitate și o tactică foarte bună, au mers pe două sisteme de joc și oricând le pot modifica.
E clar că există o diferență mare din punct de vedere fizic. La partida cu Rapid, Ovidiu Bic are 12.000 de metri alergați și 1.100 de metri de intensitate și peste 200 de metri de sprint. Bic are anumite caracteristici, dar dacă faci asta cu un adversar bun ca și Rapid înseamnă că stau bine fizic. Va trebui să reglăm aspectele jocului. Altfel va fi foarte greu să îi recuperăm pe jucători, sunt mulți jucători care nu au jucat la o intensitate atât de mare și nu aș vrea să avem jucători accidentați”, a mai spus Rădoi. Partida din această seară începe la ora 20.30 și contează pentru etapa a 25-a din campionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.