Directoratul Complexului Energetic Oltenia este acuzat că își bate joc de salariații companiei care muncesc cu adevărat, reangajându-I, în februarie 2025, în aceleași funcții, pe directorii care s-au pensionat chiar în luna ianuarie a acestui an.
În baza controversatei ordonanțe ,,trenuleț”, Ministerul Energiei a cerut companiilor de stat să reducă din cheltuieli. La fel ca în cazul celorlalte societăți, Complexului Energetic Oltenia i s-a cerut să reducă cu 20% cheltuielile, dar și numărul salariaților TESA cu 30%. Numai că în loc să facă astfel de economii, șefii CEO îi reangajează pe directorii pensionari, ei cumulând pensia cu salariul, privilegiu pe care-l au numai cei bine înfipți în sistem.
Reacția salariaților din producție
Angajații din producție spun că e o batjocură care atinge cote alarmante. Iată ce reclamă unul dintre aceștia, care susține că mai mulți directori au fost repuși în funcțiile ocupate până acum o lună: ,,Este o situație incredibilă la C.E.O! Bătaia de joc atinge cote alarmante! Ministerul Energiei solicită C.E.O să reducă cheltuielile cu 20% și numărul angajaților TESA cu 30%.
Ori, C.E.O face toate astea în mod haotic și sfidător. Este evident că tot puturoșii și incompetenții, tot cei cu pile vor rămâne în sistem, iar cei care muncesc cu adevărat vor fi dați afară! De exemplu: Florin Vas, director cu producția la Sucursala Minieră, a ieșit la pensie în ianuarie 2025, iar acum a fost reangajat exact pe aceeași funcție, cumulând pensia cu salariul; Soția domnului Vas, a ieșit la pensie tot în ianuarie 2025, iar acum urmează ca Directoratul să-i aprobe reangajarea pe același post, tot TESA; Nicolae Bădița, inspector social, a ieșit anul trecut la pensie, pe caz de boală, apoi, în mai puțin de o lună, a fost reangajat pe același post; Ion Petroniu, director investiții C.E.O, pensionar reangajat pe același post; Constantin Berescu, fost maistru, acum pensionar, are deja Notă de directorat pentru aprobarea reangajării;
Lista cu astfel de situații este lungă. Se pare că doar cine poate, oase roade, chiar dacă oasele sunt din ce în ce mai mici și mai puține! Unii vor să roadă până se termină hoitul de tot!”, exclamă sursa citată.
Când este serios ministrul?
Reamintim și faptul că în CE Oltenia, a fost angajată – în plin sezon de ”reduceri” de posturi și salarii – chiar soția secretarului general al Ministerului Energiei, după cum a relatat Gorjeanul aici: https://www.gorjeanul.ro/mana-dreapta-a-lui-burduja-si-a-angajat-sotia-la-ceo-ministrul-energiei-a-cerut-conducerii-companiei-sa-reduca-cheltuielile-salariale-cu-20/
Ce declara Burduja în ianuarie, la începutul acestui an: „De două săptămâni am transmis o adresă tuturor companiilor din portofoliu, fie că suntem acţionari majoritari sau 100%, şi regiilor, şi le-am cerut câteva lucruri. Să reducă numărul de posturi de conducere; le-am indicat şi o ţintă, până la 30%. Să reducă cheltuielile cu salariile, indicându-le un procent de 20%, în special la personalul TESA. În energie sunt companii mari, cum este Complexul Energetic Oltenia, unde nu vrem să dăm afară minerii care lucrează în cariere sau inginerii care lucrează in termocentrale. Dar există loc de redus aparatul în personalul administrativ: resurse umane, juridic, comunicare şamd”. Mai multe, aici: https://www.gorjeanul.ro/ceo-trebuie-sa-dea-afara-sefi-ordin-de-la-burduja/
Pe de altă parte, ordinul ministrului Burduja prin care cere reducerea posturilor de conducere a fost criticat de liderii sindicat care spun ca nu pot avea loc concedieri, dimpotrivă, că ar fi nevoie de oameni și în aparatul TESA și în producție. Din păcate însă, liderii sindicali nu au aceeași reacție, când angajările care se fac la CEO îi vizează doar pe foști șefi sau lideri sindicali care revin în posturile de conducere fără nicio problemă.
,,Ministrul a spus că nu dă afară din producție, el vrea să facă concedieri în TESA, se desființează posturi de șefi, că se dă afară personal administrativ. A trimis acea scrisoare la toate companiile, dar acestea diferă. Sunt birouri care mai sunt cu unul sau doi oameni, dar care au dosare depuse pentru pensionare. Sunt birouri unde ar trebui făcute angajări, în niciun caz disponibilizări.
Problemele diferă de la o companie la alta. Noi trebuie să scoatem cărbunele și apoi să-l transformăm în energie. La Hidroelectrica vine apa, la alții vine gazul pe conductă.
Nu știu dacă e nevoie să facă economie la CEO, să lasă CEO și să meargă la Bruxelles. Practic, îi șantajează cu bugetul, dar directorii sunt (numiți) pe OG 109, ei răspund.
Nu trebuie să dea afară. I-aș fi înțeles că sunt probleme, dar de ce nu încep cu e? Să dea exemplu. Așa i-aș transmite ministrului, să lase CEO în pace și să facă ce are el de făcut la Bruxelles. Ceva nu se leagă, ori ne mulțumești, ori ne dai afară, că zilele trecute ne mulțumea. Nu va pleca nimeni din CEO, nu suntem așa, la patron. Nu e patronul Complexului. Problemele diferă de la o companie la alta, nu aveam personal nici la TESA, nici în producție, să lase populismul! Au tot fost amenzi de la ITM pentru adeverințele pe care nu reușesc să le elibereze oamenilor pentru pensionare, fiindcă nu sunt oameni! Sunt mii de adeverințe care nu se pot elibera din lipsă de personal. Nouă ne trebuie angajări, în niciun caz disponibilizări”, a mai spus liderul sindical, despre personalul TESA, la câteva zile după ce ministrul Burduja a făcut publice măsurile care se vor lua în companiile de stat.
M.C.H.








































S-a ales praful de România. Este plină de hoți….Doar o „resetare totală” o mai poate aduce pe drumul cel bun.
Toate sucursalele CEO mustesc de șefi pensionari și acest lucru trage compania în jos. Pe.langa faptul ca o parte din ei nu conduc decât după bunul plac și în găști cu acoliții lor, contribuie la prabusirea societății și nu le.pasa de nimic.Este timpul sa plece, cum. La Craiova 2 se poate, sa urmeze și Isalnita