Un bărbat de 51 de ani, din orașul Rovinari, a fost condamnat în primă instanță pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție și pentru amenințarea soției. Deși a primit o pedeapsă cu suspendare, bărbatul se află deja în spatele gratiilor, pentru că nu a putut sta departe de nevasta lui.
Cei doi sunt căsătoriți de aproape 20 de ani și se află în proces de divorț. Bărbatul, care nu acceptă separarea, a încălcat ordinul de protecție emis în august 2024 pe o perioadă de 6 luni și și-a urmărit soția la locul de muncă și chiar la biserică, unde aceasta participa la slujba de duminică.
„S-a constatat faptul că la data de 31.08.2024, persoana vătămată se afla la locul de muncă din orașul Rovinari, împrejurare în care soțul său a pătruns în incinta magazinului unde aceasta își desfășoară activitatea și a început să îi adreseze injurii și expresii jignitoare, după care a plecat din zonă”, potrivit rechizitoriului.
Cinci zile mai târziu, bărbatul a revenit la locul de muncă al soției, dar femeia nu era de serviciu. A doua zi, s-a dus la slujba desfășurată la catedrala din Rovinari, înarmat cu un cuțit de bucătărie, cu lama de 15 centimetri.
„Ajuns în interiorul bisericii, a observat-o pe soția sa, unde a rămas timp de aproximativ 5-10 minute, cu toate că avea cunoștință de faptul că împotriva sa a fost emis un ordin de protecție prin care s-a dispus să păstreze 100 de metri faţă de aceasta. Ulterior, a ieșit din catedrală și din curtea lăcașului, iar în apropierea porții de acces a așteptat-o pe soția sa, cu intenția de a purta discuții cu aceasta, pentru a-l ierta și de a continua relația. La un moment dat, numita (…) s-a îndreptat spre ieșirea din curtea bisericii și, văzându-și soțul, l-a prins de mână și l-a îndepărtat, spunându-i să plece și să o lase în pace. Acesta nu s-a conformat și a urmat-o pe soția sa, până în apropierea magazinului unde lucrează. Persoana vătămată a declarat că soțul acesteia a scos din buzunarul interior al gecii un cuțit cu mâner de culoare maro, pe care l-a recunoscut ca fiind un obiect luat din bucătăria locuinței comune, și a amenințat-o cu moartea, afirmând că îi va lua gâtul și că îi cunoaște noua adresă”, potrivit datelor din dosarul de la instanță.
Femeia a anunțat poliția, iar bărbatul a fost identificat în apropierea locului de muncă al femeii, fără a avea asupra lui cuțitul.
„Indolență și sfidare”
În fața anchetatorilor, bărbatul a susținut că nu a avut intenția de a o răni și că a încălcat ordinul de protecție doar pentru a purta discuții cu soția sa. De asemenea, bărbatul a recunoscut că i-a arătat acesteia cuțitul, dar a insistat că nu i-ar face niciodată rău. În urma acestui incident, bărbatul a fost trimis în judecată pentru încălcarea ordinului de protecție, amenințare și portul de obiecte periculoase.
Bărbatul a fost condamnat, săptămâna trecută, la un an și două luni de închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani. În plus, acesta va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială și presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
„În privința gravității faptelor inculpatului, instanța are în vedere că, prin modul în care a procedat, a manifestat o indolență totală față de valorile sociale protejate prin norma penală, respectiv relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, dar și crearea unei stări de disconfort psihic pentru persoana vătămată. Cu toate că inculpatul știa că prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Târgu Jiu i s-a interzis să se apropie de persoana vătămată și de locul de muncă al acesteia, acesta a ignorat aceste măsuri, atitudine pe care instanța o interpretează ca o încercare de sfidare a organelor judiciare”, a motivat instanța.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Bărbatul se află acum după gratii, fiind arestat preventiv pentru că luna trecută a încălcat iarăși ordinul de protecție.
I.I.







































