Mitologismul martiriului creştin şi simbolistica labirintului – ,,Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim!”. (Constantin Brâncuşi)

Viaţa societăţii este ca un labirint al căilor fără sens şi fără o semnificaţie majoră, mai ales că teologia raţională cea mai aridă, ca şi metafizica, se hrănesc din labirinturile manipulării şi ale dominaţiei celor bogaţi asupra celor săraci! De aceea, metafizica pură, abstractă, eli¬berată total de orice mitologism, este moartea cunoaşterii vii, o detaşare de fiinţă ca produs al creaţiei. Nici un sistem de concepte teologice sau metafizice nu poate face să dispară mitologismul din creştinism, deoarece acest ansamblu de mituri constituie cea mai mare realitate a sa, mai ales că de îndată ce-l eliberezi de ele, devine abstract. Dar, tre¬buie înţeles spiritual sensul interior din mit şi din simbolistica labirintului, spre a ne elibera de puterea lor concretă şi naivă ce duce la superstiţie şi la robia spiritului. Pentru că numai atunci se va deschide calea care trebuie să ducă la realităţile spirituale. Şi pentru că nu întâmplător, Constantin Brâcuşi spunea că: ,,Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim”, iar, cunoaşterea vie este labirintică şi trebuie să avem o conştiinţă clară, ca să ne dăm bine seama de ceea ce semnifică mitul, ca o realitate nemăsurat mai mare decât conceptul. Prin aceasta, marele sculptor caută să desluşească mitologismul martiriului creştin şi simbolistica labirintului.

Gândirea posedă forţa de a percepe paradoxul şi antinomia ce reprezintă pentru ea fiinţa divină!
În această perioadă a manipulării prin dezinformare, poate că este timpul să se înceteze identificarea mitului cu invenţia, cu iluzia mentalităţii primitive, cu ceva opus, prin esenţă, realităţii într-o continuă devenire! Căci unul este sensul pe care-l dăm cu¬vintelor «mit«» şi «labirint» în vorbirea curentă şi în cultura tradiţională. De bună seamă, în conţinutul mitului sunt ascunse cele mai mari realităţi, iar în cel al labirintului sunt vădite primele fenomene ale vieţii spirituale. Crearea miturilor, la multe popoare denotă o viaţă spirituală reală, mai reală decât cea a conceptelor abstracte şi a gândirii raţionale, pentru că labirintul este mai complicat, însă, mitul e întotdeauna concret şi exprimă viaţa mai bine decât o poate face gândirea abstractă. Natura labirintului e legată de cea a simbolului, pe când mitul este o povestire concretă, gravată în limba, în memoria şi în creaţia populară, în care se exprimă întâmplările şi fenomenele de început ale vieţii spirituale, vag simbolizate în lumea reală. De aceea, realitatea originară a labirintului preexistă în lumea spirituală cu o misterioasă profunzime de conţinut şi cu o tainică formă de exprimare! Totuşi, simbolurile, semnele, imaginile şi ilustrările acestei realităţi complexe ne sunt date în această lume socială în care mitul ne înfăţişează supranaturalul în natural, suprasensibilul în sensibil, viaţa spirituală în viaţa trupului, pe când labirintul ajunge şi leagă simbolic două lumi paralele. Spre exemplu, mitul arian, «Prometeu», simbolizează într-o manieră sensibilă, pe plan natural, anumite întâmplări din viaţa spirituală a omului, a destinului său, prin raporturile lui cu natura. Ca urmare, principiul prometeic este principiul etern din natura spirituală a omului şi la fel se poate spune despre mitul dionisiac, reflectat mitologic în lumea sensibilă. Prin simbolistica labirintului, căderea în păcat a lui Adam şi a Evei este un mit fundamental pentru conştiinţa creştină, pentru că exprimă cea mai mare realitate din lumea spirituală, prin îndepărtarea omului şi a lumii acesteia de Dumnezeu. Păcatul adamic face parte din fenomenele de început ale vieţii spirituale, aparţine profunzimii spiritului, unei profunzimi care precede originea evenimentelor ca atare. Dar, acest eveniment spiritual simbolizează în lumea naturală şi sensibilă invocarea păcatului! Iar, sensul căderii se regăseşte în experienţa spirituală, cu toate că acest eveniment se exprimă printr-un mit concret, cel al lui Adam şi al Evei, care vorbeşte despre un fapt săvârşit pe pământul nostru şi în timpul care curge! Mitul întotdeauna reprezintă o realitate, dar realitatea lui este simbolică prin conotaţia labirintului.

,,Arta este ca o epavă în plină lumină!” (Constantin Brâncuşi)
În general, nu lucrurile sunt cele cu care omul comunică în cadrul procesu¬lui mitologic, ci există, înlăuntrul conştiinţei labirintice acele forţe care se ridică de la sine şi de care conştiinţa este animată la un moment dat. Procesul teogonic prin care se naşte mitologia este subiectiv în măsura în care se petrece în conştiinţă şi se vădeşte în pro¬ducerea de reprezentări, dar, în cazul simbolului labirintic, numai cauzele şi obiectele acestor reprezentări sunt forţele cu adevărat şi în sine teologice, tocmai datorită cărora, la origine, conştiinţa statorniceşte veşnicia Divinităţii! Conţinu¬tul acestui proces nu îl constituie nişte potenţe doar reprezentate simbolic, ci, potenţele înseşi! Teologia mitologiei s-a reinventat în raport cu ultimele investigaţii făcute în acest domeniu, dar sâmburele filosofic din dogma teologiei şi din viziunea labirintică asupra lumii reale păstrează o semnificaţie de du¬rată! Când cunoaşterea pretinde să se elibereze definitiv de miturile religioase şi se supune miturilor anti-religioase, secularismul de azi oferă o formă de creaţie mitologică şi trăieşte din mitul materiei şi al naturii materiale. De aici, îşi inspiră Constantin Brâncuşi creaţia sa, când spune că ,,Arta este ca o epavă în plină lumină”, pentru că el renaşte din mitul ştiinţei în chip de cunoaştere universală. Aceste mituri ale creaţiei sale nu exprimă realităţi profunde ale vieţii spirituale, ci doar anumite etape din calea spirituală urmată de om în decursul vieţii sale! Oricum, creştinismul este privit ca un model mitologic pentru religie, iar martiriul creştinilor exprimă realităţile cele mai profunde şi cele mai dramatice din lumea spirituală. A venit vremea să nu ne mai ruşinăm de mitologismul creştin, să nu mai îndepărtăm creştinismul de mit, prin simbolistica labirintului! Desigur, mitologismul martiriului creştin s-a format în zorile conştiinţei umane, când spiritul era adâncit în natură, pe când lumea socială nu era încă întărită, iar frontierele celor două lumi nu erau clar delimitate. Astfel, conştiinţa omului lâncezea, fiindcă nu sunase ora trezirii sale în conştiinţă, mai ales că limba, ideile noas¬tre, poartă amprenta acestei conştiinţe mitologice ancestrale. Esenţa omului era uşor cufundată într-o inconştienţă şi o subconştienţă din care a izvorât creaţia mitologică primară. Delimitarea spiritului şi a naturii este fructul unei evoluţii mai târzii, iar întoarcerea la această creaţie mitologică nu se poate produce decât pe terenul unei noi spiritualităţi. Oricum, conştiinţa pură, eliberată de mit şi de experienţa religioasă, ca şi teologia izvorâtă din concepte, nu Îl pot cunoaşte îndeajuns pe Dumnezeu şi orice încercare de cunoaştere raţională a divinităţii, ajunge şi riscă să cadă în monismul sau în dualismul abstract. Orice concepţie despre natura divină, care nu este contradictorie şi paradoxală, e mereu îndepărtată de misterele vieţii divine. Pentru că nici teismul dualist, ce opune radical Creatorul creaţiei, nici panteismul monist, ce le identifică, nu exprimă misterele vieţii divine, căci relaţiile dintre Creator şi creaţie sunt contradictorii şi paradoxale pentru gândire. Acest lucru l-a înţeles profund Constantin Brâncuşi, pentru faptul că o înţelegere naturală nu poate sesiza şi explica prin concepte natura lui Dumnezeu şi relaţiile Sale cu lumea aceasta. Viaţa sfântă, esoterismul fiinţei divine, nu admit să fie căutate prin gândire, mitologismul martiriului creştin şi simbolistica labirintului, deoarece gândirea posedă forţa de a percepe paradoxul şi antinomia ce reprezintă pentru ea fiinţa divină şi prin aceasta, poate admite existenţa unui transcendental care se metamorfozează în sine!
Profesor dr. Vasile GOGONEA