Atletul gorjean Adrian Garcea, legitimat la CSM Târgu Jiu, a devenit vicecampion național de seniori în proba de 1500 de metri. Sportivul a obținut performanța în cadrul Finalei Campionatului Național de Sală 2025 – Seniori, competiție care s-a desfășurat, în weekend, la București. Adrian a revenit în circuitul național atletic anul trecut, la finalul lunii octombrie. El este pregătit de antrenorul emerit Ion Bură. Este prima medalie din 2025 pentru secția de atletism a CSM Târgu Jiu. Garcea a obținut argintul cu un timp de 3:55,79.
”După o pauză destul de lungă sunt mulțumit de revenirea mea în rândurile atleților de top din România. Acest rezultat mă motivează si mă asigură că sunt pe drumul cel bun. O mare parte din reușita mea o are și domnul antrenor Ion Bură, care este mereu lângă mine și mă susține”, a declarat sportivul pentru csmtargujiu.ro.
”Vreau să-l felicit pe Adrian pentru acest rezultat. A făcut o cursă bună. Sunt mulțumit de evoluția lui, este pe un trend ascendent și cred că în 2025 va fi din nou același atlet de valoare, pregătit să obțină multe rezultate bune. Sunt convins că vor urma multe alte medalii”, a adăugat antrenorul Ion Bură.
Cătălin Pasăre







































