Modul în care oamenii îşi rânduiesc viaţa prin respectarea Legilor Lui Dumnezeu demonstrează că marele merit al gândirii omeneşti este un labirint ce se leagă de mistică, de credinţă, şi constă în faptul că a recunoscut profunzimea de nepătruns şi iraţionalitatea demersului adresat lui Dumnezeu, primul fundament al existenţei creaţiei Sale, mai ales că divinitatea nu se percepe prin categoriile gândirii, ci prin revelaţiile vieţii spirituale. Oricum, caracterul Trinitar al lui Dumnezeu, nu este accesibil gândirii raţionale a omului, neiluminată prin credinţă, când aspiră firesc la monism sau la dualism, prin caracterul mitologic al Treimii creştine ce sensibilizează şi nedumereşte, căci e gata să vadă în Ea un politeism greu de acceptat. Privitor la mister şi la Treime, din perspectiva labirintului teologic, numai mitul şi simbolul sunt posibile, nu conceptual, însă, pentru că acest mit şi acest simbol nu reflectă sentimentele religioase, nici stările psihice interioare, după cum gândesc noii simbolişti de tip subiectiv şi idealist, ci profunzimea, interiorul fiinţei ca atare, cele mai profunde mistere ale vieţii demonstrează că numai în Treimea divină există o viaţă interioară ce scapă conceptelor abstracte. Din tenebrele labirintului, Dumnezeu lucrează din veşnicie, se vede pe Sine şi se iubeşte pe Sine, de aceea, devine imposibil să se formeze o concepţie asupra naturii teandrice despre Iisus Hristos.
Înţelepciunea Domnului Hristos face posibilă percepţia imanentă a divinităţii!
Gândirea se apleacă firesc spre monofizismul marginal, spre recunoaşterea unei singure naturi, deoarece, pentru ea, misterul unităţii celor două naturi într-o singură persoană e de neconceput, iar, în felul acesta, simbolul labirintului teologic se complică, mai ales că în ce priveşte natura teandrică a lui Hristos, nu sunt posibile încă decât mitul şi simbolul unui labirint metamorfozat! Atunci când gândirea se străduieşte să pătrundă ultimele mistere din viaţa divină, trebuie să sufere o prăbuşire a conştiinţei, o iluminare spirituală, transformând însăşi natura gândirii. Dacă Trinitatea Lui Dumnezeu este inaccesibilă gândirii raţionale, omul, venind foarte aproape de adevăr, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, e indispensabilă iluminarea intelectului prin credinţă. Pentru că gândirea iluminată este deja o altă gândire, care nu vine din această lume, nici din alt veac. Prin urmare, Dumnezeu e conţinut în această gândire iluminată şi integrată spiritual, dar rămâne transcendent, inaccesibil vechii gândiri, celei a omului natural, a omului Adam cel izgonit din rai. Numai înţelepciunea Domnului Iisus Hristos face posibilă percepţia imanentă a divinităţii, însă, dobândirea acestei înţelepciuni implică întreruperea gândirii naturale şi orientarea spre ceea ce înseamnă conştientizarea păcatului. Prin intermediul labirintului teologic, continuitatea în gândirea despre divin constă tocmai în părăsirea conceptului pentru un simbol complicat şi labirintic, până la mitul religios! Din punctul nostru de vedere, al raţiunii omeneşti, gândirea devine mitologică, iar, aceasta dovedeşte că realităţi autentice încep să se descopere conştiinţei noastre raţionale. Caracterul Trinitar al Lui Dumnezeu, natura teandrică a lui Hristos, devin realităţi iniţiale ale vieţii spirituale care se descoperă doar artunci când conştiinţa se întoarce din lumea naturală ca să se orienteze către o lume spirituală, când gândirea noastră se conformează schimbărilor acestei conştiinţe şi încetează de a fi oprimată de un concept abstract. Prin Dumnezeu se revelează viaţa, iar, simbolul mitului labirintic e capabil să explice sensul devenirii vieţii! Întotdeauna inepuizabilă şi de nepătruns, prin experienţa spirituală, viaţa lumească se reproduce ca o infinită mişcare spre profunzimea vieţii divine şi niciodată această mişcare nu poate fi desăvârşită în concept, în categoriile teologice şi metafizice cuprinse în textele teologice! Acest lucru nu implică negarea cunoaşterii religioase şi filosofice, a valorii efective a demersului cunoaşterii, dar, nici susţinerea agnosticismului şi a refuzului de a cunoaşte adevărul! Pentru unii teoreticieni, cunoaşterea din ignoranţă e posibilă prin paradox şi antinomie, în mărturia noastră despre caracterul inaccesibil al Divinităţii, mai ales în ceea ce priveşte imposibilitatea cunoaşterii raţionale a vieţii divine. Există, aşadar, o cunoaştere raţională şi o filosofie religioasă, iar, o teologie negativă este de asemenea o cunoaştere a divinităţii. Acceptarea limitelor raţiunii presupune ascuţimea şi intensitatea ei, fiindcă raţiunea iluminată, adâncită în spirit, cunoaşte o treaptă superioară, iar, ca să trăieşti din nou, trebuie să mori pe pământ, deci, e necesar un sacrificiu inaccesibil gândirii raţionale!
Dogma nu poate fi indiferentă pentru viaţa şi destinul omului ca individ!
Credinţa este o cunoaştere dincolo de simţuri, iar, cunoaşterea religioasă întotdeauna a fost şi va fi simbolică şi mitologică în formă şi conţinut. Datoria cunoaşterii creştine, prin Trinitatea Lui Dumnezeu care este inaccesibilă gândirii raţionale, constă în exprimarea simbolisticii creştine şi extragerea esenţei din mitul creştin. În procesul cunoaşterii limitate, acest mit era copleşit de miturile păgâne, spiritul era cufundat în natură, în infini¬tul cosmic şi în haosul originar. De aici, provine confuzia agnosticilor, dar, în zilele noastre, când se vorbeşte de simbolismul adevărurilor religioase, va apărea un pericol al tendinţei moderniste, numită simbolo-fideism (Sabatier), care nu vede în simboluri decât reflectul credinţei, reflectul sentimentului nostru predominant subiectiv. Simbolistica sentimentului religios marchează o ruptură între cele două lumi, lumea pământească şi lumea cerească, deoarece lumea pământească închide omul în trăirea lui subiectivă, în credinţa şi în sentimentele sale lăuntrice. Dar în realitate, simbolurile labirintice şi miturile arhetipale nu reflectă credinţa, nici sentimentul religios al omului, ci cu adevărat viaţa divină, profunzimea fiinţei în experienţa lui spirituală! Tocmai aceasta îl deosebeşte pe individ de experienţa psihică, prin faptul că prezintă, nu credinţa omului în divin, ci chiar divinul ca atare. Când se preia simbolul ca ultimă realitate a vieţii, lumea spirituală se subjugă celei natural şi chiar credinţei primordiale. Oricum, dogmele Bisericii nu trebuie confundate şi identificate cu teologia dogmatică, nici cu doctrinele teologice, pentru că în dogme se află un adevăr absolut şi etern, dar acesta nu este neapărat legat de vreo doctrină teologică sau de vreun sistem filosofic. Adevărul dogmelor este adevărul vieţii şi experienţei noastre religioase, iar, semnificaţia acestora nu este una morală şi practică, aşa cum gândesc unii teologi catolici moderni, ci religioasă şi mistică! Ea exprimă principiul vieţii spirituale, mai ales că dogmele nu dobândesc un caracter raţionalist decât în doctrinele teologice, unde adesea se asociaza realismului şi naturalismului naiv. De aceea, dogmele sunt utile şi necesare pentru că arată calea spirituală, care este adevărul şi viaţa, şi nu pentru că mântuirea şi viaţa au nevoie de mărturia anumitor doctrine teologice. Dogma nu poate fi indiferentă pentru viaţa şi destinul omului ca individ, atunci când există sau nu fiinţa umană cea mai iubită dintre toate. La fel, nu devine indiferent, pentru viaţa şi destinul meu ca om credincios, dacă există sau nu Hristos, Salvatorul meu! Hristos există numai dacă El este Fiul lui Dumnezeu, cosubstanţial Tatălui («homoousios»), mai ales că dogma cosubstanţialităţii Fiului cu Tatăl nu este o doctrină, ci expresia unui fapt indispensabil vieţii mele ca om şi ca făptură a creaţiei Lui Dumnezeu! Dogmele nu sunt doctrine teologice, ci fapte mistice din experienţa şi viaţa spirituală, prin indiciile întâlnirilor religioase autentice cu lumea divină. Dogmele sunt simboluri, indicând calea spirituală a vieţii, poate chiar mituri ce exprimă întâmplări din lumea spirituală, absolute prin importanţa lor, de aceea, nu ne poate deveni indiferent dacă un eveniment de care depinde întreaga mea viaţă şi tot destinul meu, nu numai în timp, ci în eternitate, s-a săvârşit sau nu în lumea spirituală, prin care pot realiza că Trinitatea Lui Dumnezeu este inaccesibilă gândirii raţionale!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
