Dragobetele, marcat prin muzică, dansuri și obiceiuri

535

Un spectacol de excepție a avut loc luni seară, de Dragobete, la Târgu Jiu organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, în parteneriat cu Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” și Asociația Femeilor Gorjene, a cărei președintă este medicul Sanda Mischie.

Luni, 24 februarie 2025, de la ora 18.00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a organizat un spectacol special dedicat sărbătorii Dragobetelui, sărbătoarea iubirii la români în Amfiteatrul Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu. Au participat în spectacol: Grupul Privighetorile Gorjului, elevi ai Colegiului Național „Spiru Haret” și Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa” din Tismana.
Evenimentul a început cu o atmosferă caldă și emoționantă, marcată de acordarea a două premii speciale din partea președintei Asociației Femeilor Gorjene. Aceste premii au fost oferite cuplurilor care reprezintă două etape semnificative ale vieții conjugale: cel mai longeviv cuplu și cel mai tânăr cuplu. Cel mai tânăr cuplu, chiar în ziua de Dragobete și-au unit destinele, iar momentul a fost apreciat de toți cei prezenți ca un simbol al iubirii și devotamentului.
În cadrul spectacolului, etnologul Pompiliu Colacu a subliniat importanța acestei sărbători în contextul tradițiilor populare românești, evidențiind obiceiurile și ritualurile asociate cu Dragobetele. El a explicat semnificația simbolică a acestei zile, legătura sa cu renașterea naturii și cu începuturile primăverii.
Un alt moment plin de tradiții și obiceiuri care încă se mai păstrează în zona noastră a fost susținut de Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa” din Tismana, coordonat de profesor instructor Daniela Spineanu. Ansamblul „Tisa” a reconstituit unele dintre cele mai frumoase obiceiuri tradiționale legate de Dragobete în cadrul unei șezătoare organizate pe scenă. Un moment de neuitat a fost prezentat la finalul spectacolului de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, care a reconstituit mitul nașterii lui Dragobete. Potrivit tradiției, Dragobete a fost binecuvântat la naștere cu daruri de la patru ursitoare: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna, fiecare oferindu-i câte ceva de preț. Aceste daruri l-au ajutat pe tânărul Dragobete să devină un simbol al iubirii și al bunei dispoziții, fiind asemuit cu zeul iubirii din mitologia romană, Cupidon, sau cu Eros din mitologia greacă. Momentul coregrafic realizat de baletul „Doina Gorjului” a fost apreciat cu căldură de publicul prezent. În cadrul spectacolului de Dragobete, membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” au oferit un moment deosebit, plin de energie și emoție, cu dansul tradițional Perinița. Acest dans autentic din folclorul gorjean a fost adus pe scenă într-un mod inedit: dansatorii au pătruns în mijlocul spectatorilor, creând astfel o atmosferă interactivă și vibrantă. Perinița este un dans popular caracterizat prin pași ritmici și sincronizați, ce reflectă bucuria și vitalitatea comunității din Gorj. De-a lungul dansului, membrii ansamblului au transmis prin fiecare mișcare dragostea și respectul față de tradițiile românești, dar și față de sărbătoarea Dragobetelui, simbol al iubirii și al unirii.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.