Căpitanul Emanoil Părăianu s-a născut la 11 martie 1860, într-o veche familie oltenească, în satul Isvoarele, jud. Gorj, cel care avea să devină ofițer de cavalerie și cărturar, numit de Iuliu Moisil „Poetul Gorjului”. Descendent al Marelui Postelnic Danciu Părăianu, fondatorul Mănăstirii Polovragi (1633-1654), a fost Cavaler al „Coroanei” și al „Stelei României” și al ordinului Rus „Sfânta Anna”.
El a crescut în casa tatălui său de la Tg. Jiu, Constantin Părăianu, născut la Tg. Jiu în anul 1823, unde bunicul, Dumitru Pleșoianu și generalul Gheorghe Magheru (doi prieteni nedespărțiți) stăteau la povești și făceau planuri mărețe pentru înflorirea și prosperitatea Târgu-Jiului și a țării. „Am crescut în ochii acestor doi bătrîni – a spus poetul, mai târziu, prin 1913, în fața învățătorilor și preoților din județ – și îmi reamintesc și acum, deși a trecut foarte mult de atunci, cum de multe ori în copilărie, pe cînd mă întorceam de la școală, îi găseam pe amîndoi acasă stînd de vorbă și pășeam pragul, în loc să le sărut mîna cum se obișnuia pe vremuri, și cum se mai obișnuiește și acum pe unele locuri, mă opream înaintea generalului Magheru și îi recitam cu glas tare următoarele versuri pe care moșu-meu Pleșoianu mă învățase să le zic: «Astfel e românul și român sînt eu / Și sub jugul barbar nu plec capul meu!». Zîmbeau de bucurie amîndoi prietenii ascultîndu-mă și, după ce isprăveam, îmi întindeau mîinile să le sărut însoțite de cîte un «bravo !» și o sărutare pe frunte, care mă făceau să tresar de mîndrie, parcă cine știe ce faptă mare săvîrșisem iar, cînd ieșeam pe ușă, auzeam pe generalul zicînd: «Să-ți trăiască nepotul, Pleșoiene!». Apoi exclama: «Viitor de, aur țara noastră are / Și prevăd prin secoli a ei înălțare!». Desigur că generalul cînd recita aceste versuri se gîndea și la copiii săi și la generația cu care vor crește împreună. S-au stins de mult acești doi bătrîni gorjeni care își iu¬beau așa de mult țara și neamul, înainte ca să-și vază toate visele cu desăvîrșire împlinite (…)”. Același sentiment puternic, dragostea de țară, și dorința redeșteptării naționale îl vor stăpâni pe Emanoil Părăianu până la moarte.
Casa era așezată în spatele Prefecturii (actualul Muzeu Județean), casă care a fost donată, după moartea soției sale, Constanța Părăianu, prin testament, Ministerului de Război „Casele mele din Tg. Jiu le las în plină proprietate Ministerului de Război pentru a face întrînsele Cercul Militar al garnizoanei Tg. Jiu. Las de asemenea în plină proprietate Ministerului de Război biblioteca mea cu toate cărțile, lucrurile, scrisorile, manuscrisele, etc, care vor sluji pentru cercul militar în care ofițerii ar găsi momente de petrecere intelectuală. Acest cerc și cabinet de lectură va purta numele de Cercul Militar din Tg. Jiu fondat de căpitan Emanoil Pîrîianu”.
După absolvirea cursurilor primare făcute la Tg. Jiu, a urmat studiile liceale la Craiova și apoi a frecventat cursurile Școlii de fii de militari din Iași, devenind ofițer de infanterie la 1886. A lucrat la Regimentul 1 Dolj și apoi la Regimentul 18 Gorj până în anul 1910, când s-a pensionat pe caz de boală.
Ca militar, în anul 1903, a fost trimis de Majestatea Sa Regele Carol I în Rusia, alături de generalul Averescu și colonelul Găiseanu, să reprezinte țara la sărbătorirea Centenarului Regimentului Rus Vologda, ceea ce dovedește că poetul-căpitan a reușit să-și facă pe deplin datoria și sub arme.
În 1907 ca și Comandant al unui detașament compus din trei companii din Regimentul Gorj nr. 18, din 2 tunuri și 100 călăreți din Regimentul 1 de Artilerie – întrebuințând cuvântul și sfatul în locul glonțului și al baionetei, a restabilit ordinea pe Valea Gilortului, unde se răsculaseră 17 comune, fără vărsare de sânge.
În familie a avut un climat propice poeziei. Soția sa, Constanța, era fiica revizorului școlar Tache Frumușanu, fost președinte de magistrat, și sora Ecaterinei, nevasta lui Ștefan Dobruneanu, fost senator și primar al Târgu-Jiului. În casa părintească din orașul Jiului de Sus și-a format o bibliotecă și un salon de discuții literare, prin care a atras la dezbateri alte personalități locale. Numele său din familie (de alint) era Manolache, și a ajuns popu¬lar în Târgu-Jiu, deși biografii l-au considerat pseudonim, pentru că poetul a semnat deseori astfel.
Ca poet a scris și a publicat volumele „Umbre și Lumini” (poezii), „Nicu Steluța”, „Suflete din popor” și „Cartea săteanului” (nuvele), dar și diferite articole prin reviste și ziare pentru luminarea și ridicarea Neamului Românesc. Emanoil Părăianu a fost poetul reprezentativ și membru fondator al primei reviste gorjene „Jiul”, apărută la Tg. Jiu de la 15 aprilie 1894 până în mai 1895.
Cu doi ani înainte de a pleca în huma țării, mărturisea: „Am scris aceste istorioare originale, în care se oglindește firea poporului nostru, mai cu seamă pentru sătenii de la țară și cei din armată, ca, văzînd faptele săvîrșite de eroii povestirilor care sînt din sînul lor, să-și dea mai bine socoteala de renumele care l-au moștenit de la strămoși ( … ), să meargă mai repede pe drumul luminos, pe care au apucat, de redeșteptare economică, culturală, patriotică și națională, ca să înfăptuiască mai în grabă, visul de mărire și de fericire al neamului românesc”
Ca ofițer în retragere, în anul 1911, a fost ales deputat al Colegiului al 2-lea din Gorj și a fost un factor însemnat al mișcării culturale din Gorj.
A trecut în eternitate la 4 decembrie 1916, într-un sanatoriu din București, la doar 54 de ani. A suportat cu greu și căde¬rea țării sale sub ocupație germană. Trupul său a fost înmormântat în cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală, unde i se închi¬riase loc pentru zece ani. După expirarea acestui termen, trupul deshumat a fost adus în cavoul familiei, din Cimitirul de la Târgu-Jiu, în decembrie 1927, prin grija soției, Con¬stanța.
Un pios omagiu și veșnică recunoștință!
Col. (rtr.) Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR
