Consilierul Baican ţine de 6 în licitaţia de la CTE Turceni

305

Licitaţia pentru modernizarea grupului 6 de la Sucursala Termocentrale Turceni a Complexului Energetic Oltenia a creat un val de nemulţumiri şi sesizări, chiar şi spre organele de anchetă, din partea firmelor înscrise în competiţia privind realizarea acestei lucrări. Cum anunţarea câştigătorului este însă amânată de 15 luni, cum director general al unităţii a fost numit, între timp, Corneliu Diţescu, fostul director al Romelectro Craiova, firmă înscrisă la licitaţie, suspiciunile au fost înlocuite cu acuze grave făcute la adresa atât a conducerii CEO, cât şi chiar la adresa consilierului ministrului Energiei, Constantin Niţă, Gavril Baican. Cel din urmă este acuzat că ar influenţa licitaţia, intenţia acestuia de a înclina balanţa în favoarea unuia dintre competitori, dar şi a altor oficiali implicaţi în cauză fiind oarecum evidentă.

“Este evidentă intenţia de a înclina balanţa în favoarea unui competitor prin numirea ca director general la CTE Turceni a fostului director al sucursalei din Craiova al unuia dintre ofertanţi(n.r. Corneliu Diţescu), prin influenţa asupra departamentului de energie şi asupra conducerii CE Oltenia prin intermediul consilierului personal al primului ministru pe domeniul energiei(n.r. Gavril Baican)”, se arată în sesizarea ajunsă, săptămâna trecută, şi la Gorjeanul, expeditorii încercând să atragă atenţia opiniei publice în legătură cu amânarea nejustificată, în opinia lor, a anunţării câştigătorului acestei licitaţii.

Anchetatorii puşi să ia presiunea licitaţiei
Bănuielile şi acuzele nu se opresc aici, sesizându-se şi alte aspecte cu caracter penal pentru care se cere intervenţia organelor de anchetă. “Cu atât mai grav este când astfel de proiecte se amână de peste un an prin refuzul de a decide asupra câştigătorului unei licitaţii pentru modernizarea grupului energetic nr. 6 din CTE Turceni, pentru că se încearcă prin tot felul de metode influenţarea deciziei comisiei de adjudecare şi a specialiştilor care analizează ofertele depuse, în contradicţie cu evidentele rezultate din ofertele tehnice şi cu preţul ofertat de competitori”, se mai arată în sesizare. “Considerăm că este necesar ca instituţiile statului să verifice de urgenţă climatul în care cei puşi să analizeze ofertele depuse îşi desfăşoară activitatea pentru ca decizia acestora să nu fie luată sub presiune şi să poată clasifica corect ofertanţii”, se mai completează reclamaţia. Cert este că decizia privind modernizarea acestor grupuri energetice (blocul 3 şi 6) din CTE Turceni este amânată de peste 7 – 8 ani şi ca urmare a documentaţiilor pentru lansarea licitaţiilor pregătite incompetent şi a schimbărilor foarte dese a structurilor organizatorice în care au fost încadrate aceste centrale termoelectrice. La întârzierea modernizării a contribuit, de asemenea, şi schimbările foarte dese a conducerii structurilor energetice, directori puşi să răspundă comenzilor politice în favoarea grupurilor de interese.

Licitaţie de pe vremea lui Manţog
Primele discuţii despre modernizarea celor două grupuri energetice de la Turceni au început de fapt în 2007. Abia în 2009 se găsesc şi banii, luaţi prin intermediul unui împrumut făcut la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Se solicită astfel un împrumut sindicalizat de 170 de milioane de euro pe zece ani, cu trei ani de graţie. Banii nu sunt suficienţi mai ales că modernizarea grupului 6 trebuia să se ridice la 224 de milioane de euro şi era motivată atât de creşterea competitivităţii, cât şi de reducerea emisiilor. Un grup de bănci private urma să contribuie însă cu 70 de milioane de euro, iar Banca de Comerţ şi Dezvoltare a Regiunii Mării Negre (BCDMN) oferea, de asemenea, un credit de 20 de milioane de euro. În 2009, despre lucrările de modernizare a grupului 6 de la Complexul Energetic Turceni, vorbea şi Ionel Manţog, directorul adjunct al unităţii, la aceea vreme. Manţog spunea astfel, în primăvara lui 2009, că lucrările de modernizare a grupului 6 ar fi putut începe în primul trimestru al anului 2010 urmând să dureze aproximativ doi ani şi jumătate. Cele spuse de Manţog nu s-au confirmat însă, investiţia nefiind începută nici patru ani mai târziu. În 2011 era desemnat însă câştigător al lucrării, prin licitaţie, Alstom Power. Unitatea reia însă licitaţia în acelaşi an deoarece firma câştigătoare nu îndeplineşte condiţiile cerute în caietul de sarcini. Octavian Graure, directorul CE Turceni la aceea vreme, anunţă că licitaţia se reia pe pachete, inclusiv finanţatorul, BERD, fiind de acord cu această procedură.

Cazan modernizat în opt
Se scoate astfel la licitaţie modernizarea cazanului de 1.035 t/h pentru grupul 6 de la Turceni. Opt companii şi consorţii au fost acceptate la licitaţie, din care cinci necondiţionat, iar trei doar condiţionat. În prima categorie se află Babcock Borsig Steinm tiller GmbH din Germania, RAFAKO din Polonia, Vitkovice Power Engineering din Cehia, Doosan Power Systems din Marea Britanie şi consorţiul Hitachi-Romelectro (Japonia-România). Cele admise condiţionat sunt Alstom Power, Slovenske Energeticke Strojarne din Slovenia şi consorţiul sud-coreean Daewoo-KEPCO. Pe final, au mai rămas în joc doar Babcock Borsig şi consorţiul Hitachi-Romelectro, dar nici în prezent, la 15 luni de la declanşarea licitaţiei, nu a fost anunţat niciun câştigător, tensiunile şi suspiciunile crescând în intensitate. Explodează la propriu după ce, în urmă cu cinci luni director general al Sucursalei Turceni al CEO este numit Corneliu Diţescu, fost director al Romelectro Craiova, firmă aflată în competiţia pentru modernizarea cazanului de la Grupul 6. Lumea nu se calmează nici când Diţescu anunţă însă public că nu se implică în licitaţie, câştigătorul urmând să fie declarat la nivel de CEO şi nu de sucursală, el nefăcând parte din vreo comisie de atribuire a acesteia.

Linia de finanţare, neaprobată
Între timp însă au dispărut banii pentru lucrare, creditul oferit de BERD în urmă cu câţiva ani trebuind să fie reactivat şi reactualizat. Există astfel şansa ca banii să apară abia în octombrie, noiembrie sau în decembrie, moment când câştigătorul licitaţiei trebuie anunţat. SE va vedea abia atunci dacă suspiciunile se adeveresc, mai ales că deja se vehiculează câştigătorul, ca fiind consorţiul Hitachi-Romelectro, asta pe baza ultimelor “coincidenţe” apărute pe marginea licitaţiei.

Câştigă cine trebuie sau nu?!
Cert este că lipsa de decizie a celor care conduc sectoare de activitate, ministere sau mai exact amânarea deciziei în cazul adjudecării unor proiecte când nu câştigă “cine trebuie”, pune cu adevărat în pericol perspectiva unor zone afectând viitorul a zeci de mii de oameni care trăiesc în acestea şi a familiilor lor, mai ales când este vorba de zone monoindustriale. Este vorba despre perspectiva “oferită”celor care-şi susţin familiile din munca lor în exploatările miniere de lignit din Gorj şi centralele cu funcţionare pe lignit din zona Olteniei, din cauza amânării repetate şi nejustificate a reabilitării şi modernizării grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit din centralele termoelectrice ale CE Oltenia, proiecte care trebuie să crească competitivitatea acestora pe piaţa de energie electrică şi care trebuie să asigure încadrarea în normele de mediu asumate de România prin programul de conformare. Lipsa de strategie privind utilizarea lignitului românesc în producerea energiei electrice pune în pericol viitorul a peste 20.000 de oameni care lucrează în minerit şi în centralele termoelectrice care consumă acest combustibil şi a familiilor acestora, ca urmare a închiderii rând pe rând a grupurilor energetice care nu se încadrează în normele de emisii asumate prin programul de conformare.
Anamaria Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.