Deunăzi, în articolul din 14 Martie expus în cotidianul cu vechime și cu prestigiu – Gorjeanul -unde mulți și importanți eseiști și-au descoperit gândurile și le-au transpus în text în multe rânduri și dea`lungul vremii, am evidențiat și eu ceea ce înaintașii noștri ne-au lăsat ca zestre culturală în monografii și date despre zona noastră, într-adevăr frumoasă și bine întocmită de Marele Meșter și Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute, cum se spune în Crez, în mărturisirea de Credință Ortodoxă – Istoricul satului din munte, Sohodolul Tismanei. Înțelegând cele relatate, nu putem a trece cu vedrea faptul că foarte mulți tineri, mai ales de când se îndreaptă vremea și nu-i mai mohorâtă, se urcă cu mulțimea; prieteni și cunoscuți, și din dimineață și până către seară cutreieră Plaiul Sodolului și împrejmuirile. Ba, mai mult, și când îi neaua, ca până peste genunchi iară mașinile astea cu putere mai mare urcă… nu se lasă a sta pe loc, și grupându-se, chiar și înnoptează prin locurile Sohodolului. Cei cu posibilități materiale și cu bucăți de pământ dăruit de către înaintași și-au încropit spre Plaiul Sohodolului căbănuțe, ba chiar și unii străini de neamul Sohodolenilor, recapitulând, sau mai bine spus, prelungind și ducând mai departe viața din munte a înaintașilor de acum o sută de ani care au trăit în urmă, aici. Vara, nici bicicliștii ori cei cu motoare pe două ori mai multe roți nu se lasă mai prejos. Și bine fac…!..că peregrinările prin astfel de locuri, îți încarcă energiile interioare într-un mod de nespus în cuvinte. Nu putem omite nici pelerinajele făcute la cele patru Schituri, Cioclovina și Merișoru.
Satul este, cum spuneam în articolul precedent, unul cum nu mai e altul prin Gorj, cu case așezate pe creste de munte „case albe împrăștiate ca o mână de grăunțe pe ogor { cum mărturisea părintele Adrian Popescu în Istoricul Satului Sohodol întocmit în 1939}, parte din dealuri care înconjoară satul sunt râpoase și necultivabile… Roșul, Plaiul, Ponorul, Lazurile, Obârșia, Merișorul, Cracul Fântânei Seci, Sliva, Păltineiul, Cărpineii, Măgura și Pajura Tisei sau Pădina Tisei”, cum am mai auzit că o mai numesc sătenii. Acest din urmă deal înalt este situat deasupra uliței Dajiul și Frunți, din el în sus pornind Ponorul, Padina Tisei, Cozia și celelalte. Padina Tisei este un frumos deal care străjuiește deasupra Sohodolului, iară privirea se lasă până peste satele Rovinariului și până către Târgu Jiu, panorama fiind extraordinară. Aici, pe vremuri, crescuse un pom foarte rar – azi inexistent – numit Tisă. Un asemenea Tis, era pe vremuri numai la Tismana după care și-a luat satul, acum devenit oraș, denumirea, iar Poiana Pajura Tisei și-a luat-o de la acest pom rar. Spre Sud, pe apa pârâiașului Sohodol către Satul Izvarna se găsește o strâmtoare care seamănă cu un „clește”, iar spre Nord de Sat, trecând prin Padina Tisei, printre dealuri uriașe acoperite de păduri seculare se găsește strâmtoarea Cheia, pe aici duce drumul pe lângă un mic pârâiaș, pe care Sohodolenii mergeau și încă mai merg către gospodăriile din dealurile Roșul, Cărpinei, Merișor etc.
Până în anul 1929, Sohodolul ținea de comuna Pocruia, iar în acest an, odată cu înființarea Parohiei, a luat naștere și comuna, condusă de Petre I. Drăghescu, ales primar prin voința exprimată de populație, având secretar și casier comunal pe Mihail Căpriță, iar ca notar girant, pe Ion Licărete, din Tismana.
În anul 1930, făcându-se alegeri comunale, alesul sătesc nemaivrând a candida, locuitorii aleg în majoritatea de voturi pe Nicolae I Frățilescu, ca primar, și Ion Georgescu, ajutor. Statutul de comună, cu unele modificări în conducere, durează până în `38, când este trecut ca simplu sat, cătun. Satul se putea mândri, în anii aceia, până a nu se începe cel de al doilea război mondial, cu oameni de seamă, unde se amintesc că deși sohodolenii fiind oameni săraci și lipsiți materialicește, din mijlocul lor s-au ridicat diferite persoane care s-au bucurat de atenția cuvenită, printre care amintim :
Colonel Medic Pavel Drăghescu, decedat la Constanța; Maior Drăghescu Ioan, decedat la Tulcea; intendent Colonel Drăghescu Ioan, în ministerul de război; Simion Tivig, comerciant în București; Iorgu Al. Drăghescu, comerciant în Dr.Tr.Severin; Căpriță I Vasile, absolvent de studii Comerciale; Morega Vasile ș.a. Toți aceștia, revenind deseori la satul copilăriei, au pus cuvântul și umărul la buna propășire a acestuia, la clădirea noului local de școală, părintele Adrian Popescu amintește și de faptul că Biserica a fost dotată de primii doi cu un rând de veșminte preoțești pentru liturghisire, o „sobă din tuciu” pentru încălzire, perdele de mătase pentru Sfântul Altar și ”botezătoare din aramă”. Iorgu Drăghescu a sprijinit și încurajat lucrările de acoperire a Bisericii, împreună cu alți fii ai satului cărora numele le este scăpat din vedere. Spunea părintele Adrian, ca Președinte Cultural Sătesc, că Satul se mândrește cu asemenea fii. Menționează și istoricul Bisericii care poartă ocrotirea Sfinților Voievozi, Arhanghelii lui Dumnezeu Mihail și Gavriil, că a fost construită în 1901 cu sudoare și cu straița în spate, cărând și mic și mare piatră și apă de jos pentru ridicarea maiestuoasă a ei, așa cum se găsește astăzi, în condițiile în care sătenii locuiau modest. Cea nouă a fost ridicată pe urmele uneia foarte vechi și neâncăpătoare, din lemn, în formă de corabie, la îndemnul preotului Matei Constantinescu, ajutat fiind de Ispas Drăghescu – ca ctitori principali, fiind și pictați pe pereții Bisericii, și de alți enoriași.
Din arhiva Bisericii nu se cunosc costurile totale. Pictura a fost executată în stil modern de către pictorul craiovean Costache Petrescu și Ghiță Bărbulescu din Tismana. În privința celor mai vechi preoți care au deservit în fostul și actualul locaș de cult, din informații s-au putut găsi următorii:
Iovan Ereu, Daia Ereu, Constantin Tivig Ereu, Matei Constantinescu, Petre Ceaușu și, actualmente, eu, Adrian Popescu din 1930, ianuarie 1, când a luat ființă Parohia, dezafiliată de Parohia Pocruia. Era formată din 256 de capi de familie și 1.036 de suflete. Au urmat preoții slujitori după pensionarea părintelui Adrian Popescu, Ion Semenescu, din Bala/Mehedinți, suplinirea parohiei câteva luni, de Pr.Viorel Virtici, numirea în 1970 a Pr. Pigui Ion, din Topești/Tismana, iar în 14 Septembrie 1975, fiind numit fiul satului, după studiile seminariale de la Craiova, Ion Vasiloniu Ispas, care a slujit Parohia și pe membrii ei vreme de patruzeci de ani, până la pensionarea în anul 2015. Parohia este slujită de actualul preot, Vicol Florin, din iunie 2015.
Școala, neavând în arhivă multe acte care lămuresc anul când a luat ființă, se deducea după afirmațiile locuitorilor acelor vremuri că, din lipsă de local propriu, aceasta a funcționat în Casa Sfatului Sătesc care a fost utilizată ca sală de cursuri până la inaugurarea noului local în 1935, când cursurile au început pentru prima dată să fie ținute aici, având un singur post. De la data înființării până în 1928, Școala din Sohodol a funcționat cu un singur post însă, din cauza efectivului mare de elevi, a luat naștere postul II, ocupat pentru prima dată de învățătorul Matei Popescu, din localitate. Până la crearea postului II, în primul post au funcționat ca învățători, în ordine cronologică, Costea Popescu, A.Arjoca-Racoți, Toma Vișan-Ciuperceni, Spiridon Dobrescu-Celei, G.Cucu- Racoți, Pantelimon Buligan-Arjoci, Dumitru Diaconescu-Câlcești, Ion Grindeanu din Costeni iar din 1935 vreme de câteva decenii în postul de titular a funcționat invățător, Preoteasa Elisabeta Popescu. Școala era compusă din două săli de clase, cu antreu și cancelarie, în stare bună. Erau înscriși 115 elevi.
Căminul Cultural a luat ființă în 1938, în Decembrie 25, și era condus de Sfatul a 20 de persoane în frunte cu preotul Adrian Popescu, dintre ceilalți învățători și membri de seamă care vegheau la diverse manifestațiuni culturale și șezători . Eroii satului Sohodol în războaiele purtate de Patria mamă n-au fost deloc puțini, peste 120 la număr. Muncitori neântrecuți în timp de pace, Sohodolenii și-au iubit pe lângă pământul ai căror robi sunt, țara pentru care cu iuțeala fulgerului și-au schimbat sapa pe pușcă și plugul pe tun, atunci când le-au fost amenințate brazda și națiunea. De altfel, dovada au făcut-o în trecut că doar nu degeaba sunt „viță de basarabi”. În cartea de Aur a patriei recunoscătoare putem ceti cu fală și numele „câtorva căciulari, dorobanți” care au pus umărul vărsând sânge pentru neatârnare, cât și în celelalte lupte. Mulți s-au stins și prin depărtări au fost înhumați și puțini s-au mai întors la cele ale lor. Numele lor sunt scrise și în Pomelnicul din Sfântul Altar și se citesc anual de Ziua Eroilor la Înălțarea Domnului. În sat, ca recunoștință pentru eroismul de care au dat dovadă, spunea părintele în Istoric, un comitet în anii imediat de după război, a luat inițiativa ridicării unui Monument pentru eternizarea memoriei atât a celor morți vitejește pe câmpurile de onoare din cele două războaie, cât și a celor reântorși, eroi rămași în viață. Spunea părintele cu regret, că de la data inițiativei și până azi a trecut multă vreme, fără ca monumentul amintit să fie ridicat. Care să fi fost cauzele care au determinat pe amintitul comitet să întârzie traducerea în faptă a inițiativei luate, nu se cunosc nici până acum.
Nădăjduim că va veni Ziua când în Sohodol se va înălța falnic spre Cer – Monumentul – plăcile cu numele celor care au contribuit la făurirea Independenței și Mărirei Românie.
Preot Paroh Vicol Florin-Sohodol/Tismana
