Amenzi de peste 500 de milioane de euro, balastierelor!
Inspectorii din cadrul Serviciului de Inspecție al Apele Române Jiu au desfășurat, în ultimele luni, acțiuni de verificare în teren pentru identificarea și sancționarea nerespectării reglementărilor legale în vigoare, anunță instituția într-o informare postată pe pagina publică.
”Verificările au vizat atât agenți economici care desfășoară activități de exploatare a agregatelor minerale din albiile cursurilor de apă (balastiere), cât și alți operatori economici, instituții publice și beneficiari de lucrări ce implică intervenții în corpurile de apă sau în zonele limitrofe acestora și nu numai.
Controalele au fost realizate cu sprijinul echipamentelor tehnice de specialitate și, în unele cazuri, în cooperare cu alte autorități competente, în scopul documentării riguroase a situațiilor constatate în teren.
Ca urmare a neregulilor identificate, au fost dispuse următoarele măsuri:
Aplicarea a 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 552.000 lei;
Aplicarea a 12 avertismente, dintre care 4 adresate persoanelor fizice din județul Mehedinți;
Întocmirea a 2 dosare penale pentru infracțiunea de distrugere.
În cazul operatorilor care au exploatat agregate minerale fără respectarea prevederilor legale, a fost constatat un prejudiciu adus Apele Române Jiu în valoare de 2.613.609 lei (aproximativ 552.722 euro), aflat în prezent în curs de recuperare.
Inspectorii Apele Române Jiu vor continua acțiunile de control sistematic, cu scopul prevenirii și combaterii fenomenelor de exploatare ilegală, protejării resurselor de apă și menținerii integrității albiilor și lucrărilor hidrotehnice.
̦ ̆ ̆ (, ̦) fără acte g.a. sau ̆ ̦ ̦ ̆”, a transmis Apele Române Jiu.












































