CSM Târgu Jiu a obținut un succes extrem de important în etapa a 24-a din Liga Florilor. Fetele lui Liviu Andrieș au oferit una dintre cele mai bune prestații ale sezonului și au trecut de CS Măgura Cisnădie, scor 24-17. În plus, rezultatul dintre HC Zalău și CS Minaur Baia Mare, 25-25, le lasă pe gorjence la mâna lor pentru a evita barajul de promovare/menținere. O victorie în meciul de miercuri, 14 mai, împotriva echipei lui Gheorghe Tadici asigură menținerea directă în primul eșalon handbalistic. Jocul se dispută tot la Târgu Jiu și face parte din penultima etapă a Ligii Florilor. Revenind la partida de luni, Gilda Simao a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 10 goluri. O altă constantă: portărița Amandine Balzinc, cu 12 intervenții salvatoare. Antrenorul Liviu Andrieș și-a lăudat elevele pentru jocul prestat în ultima perioadă. A fost al treilea succes consecutiv în campionat pentru formația noastră.
,,Am avut un meci pe care l-am controlat de la un capăt la altul, e clar că echipa din Cisnădie era cu sacii în căruță. Credeam că va fi un meci foarte greu, dar și noi am avut o prestație bună spre foarte bună și am luat cele trei puncte. Am fost destul de motivați, am jucat bine în atac, poarta și-a făcut treaba, și, una peste alta, trebuie să le felicit pe fete pentru această victorie. Dacă suntem corecți, ne respectăm, ne apărăm corect șansele, există un Dumnezeu și ne răsplătește pentru ceea ce am făcut. După egalul dintre Zalău și Baia Mare, miercuri, ne vom juca evitarea barajului chiar la Târgu Jiu . Și acela va fi un meci televizat, dar i-aș ruga, încă de pe acum, pe suporterii noștri să vină într-un număr cât mai mare. Avem nevoie de ei și sper eu să obținem victoria care să ne ajute să evităm barajul. Va trebui să fim foarte bine pregătiți, și să jucăm dezinvolt. Anul trecut, am avut 30 de puncte, mult mai multe ca anul acesta. Dacă vom câștiga cu Zalău, vom acumula 22 de puncte, într-adevăr este o diferență destul de mare, dar, dacă anul trecut am mers la baraj, anul acesta sperăm să evităm barajul. Știe toată lumea ce s-a întâmplat anul trecut în ultimele etape. Amandine este într-o formă bună, a apărat bine și în ultimele două meciuri. A atins o formă bună în final de campionat și merită felicitată, și ea, și toate fetele pentru parcursul din ultima vreme”, a declarat Andrieș.
Extrema Florența Dumbrăvean a apreciat că este un succes meritat, după o prestație entuziasmantă.
,,Am luat trei puncte foarte importante și sunt foarte fericită, pentru că astăzi am jucat ca o echipă, și chiar ne-am bucurat de handbal. Am jucat cu zâmbetul pe buze și cred că s-a văzut asta în evoluția noastră. Nu ne așteptam la această diferență, știam că ele au punctele necesare pentru a se salva de la retrogradare, și de la baraj implicit, dar nu ne-am așteptat la un meci atât de ușor. N-am pregătit foarte bine și cred că asta s-a văzut în teren. Meciul cu Zalău o să fie de care pe care, sunt cele mai importante puncte ale sezonului puse în joc. Sunt sigură că la ora jocului vom fi pregătite foarte bine, ca să câștigăm, să nu mai mergem la baraj, și să avem o vacanță mai lungă. A fost unul dintre cele mai grele sezoane de când sunt în Liga Florilor, dar vreau să iau lucrurile bune din acest sezon, iar o victorie miercuri ne-ar scăpa de baraj”, a spus handbalista.
CSM Târgu Jiu: Ljubica Nenezic(2 intervenții), Amandine Balzinc(12 intervenții), Andreea Chetraru – Bianca Ștefania Chiriță, Oana Maria Bucă 2g, Gilda Simao 10g, Maria Gavrilă 1g, Angela Pușcaș, Ira Zinatullina 2g, Andreea Chiricuță, Laura Moldovan 2g, Florența Dumbrăvean 1g, Iuliia Andriichuck 1g, Marija Petrovic 1g, Ana Cătălina Ciolan 1g, Raluca Nicolae 3g. Staff-ul tehnic: Liviu Andrieș(antrenor pricipal), Andrei Enache(antrenor secund), Gore Albici (antrenor cu portarii), Petre Tocaru(maseur), Marcel Dobre(fizioterapeut), Filip Cîrciumaru (kinetoterapeut) și Dan Vasilică (preparator fizic).
CSM Târgu Jiu – HC Zalău se joacă miercuri, 14 mai, de la ora 17.30.
Cătălin Pasăre










































