CSM Târgu Jiu mai are două runde pentru a bifa un parcurs perfect în campionatul județean. Deja cu titlul asigurat, echipa lui Mario Găman a câștigat și în runda cu numărul 32. Gazdele au trecut de Minerul Motru cu 3-0, toate reușitele venind în repriza secundă. De altfel, apărarea motrenilor a funcționat foarte bine în prima parte a confruntării. Fără Marian Habet, accidentat, CSM a găsit cu greu drumul spre poarta adversă, cea mai mare ocazie fiind o “bară” a lui Marina.
Mario Găman a mutat inspirat în partea secundă, însă un titular a ieșit primul la rampă. Unul dintre cei mai în formă jucători ai târgujienilor din ultimele meciuri, Nicholas Geană, a fructificat o acțiune splendidă pentru a debloca partida (min.50). Peste alte 10 minute, Fabian Bărănescu l-a găsit ideal pe Bebeto Lupuleț, iar golgheterul campionatului nu a dat greș. Albert Filip (min.70), cu o evoluție consistentă în repriza secundă, a închis tabela.
La meci a asistat și o galerie a motrenilor, care s-a contrat de câtva ori cu suporterii gazdelor, dar asta nu poate să arate decât nevoia pe care o are fotbalul mare de cele două echipe.
,,Avem nevoie de jocuri de genul acesta, atât la nivel de teren, cât și la nivel de spectatori. Ați văzut, au mai fost mici clinciuri, normale, pentru că fiecare își susține echipa favorită, dar, în final, e bine că am terminat meciul cu brio, o victorie, din nou, meritată. În repriza a doua a fost mult mai bine, am jucat mai rapid, mai direct pe poartă și am reușit să marcăm trei goluri. Motru este o echipă bună, arțăgoasă, care apelează la ceea ce poate, e normal, pentru că nu pot ei să vină peste noi. Ei apelează la o apărare agresivă, o apărare în opt-nouă oameni, dar eu cred că Motru a făcut o partidă bună și vreau să-i felicit pe această cale, vreau să-i felicit și pentru calificarea în finala cupei județene. Se muncește acolo, e o pepinieră de unde Gorjul a avut tot timpul jucători, și au evoluat la nivel superior. Noi, astăzi, am fost mai buni, ne continuăm parcursul perfect și cred că trebuie să mergem pe aceeași linie”, a declarat Mario Găman.
Antrenorul de la CSM a vorbit și despre forma lui Nicholas Geană, o achiziție extrem de inspirată pentru meciurile decisive de la baraj. ,,Nicholas e un copil în care eu am mare încredere, un jucător cu potențial, mă bucur că, ușor-ușor, revine la valoarea pe care eu o știam, chiar dacă înainte nu a avut posibilitatea să o arate, pentru că nu a avut foarte multe meciuri oficiale în picioare, dar e un jucător al Gorjului, un jucător al nostru şi cu siguranță va avea multe de spus pentru fotbalul românesc.”
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Sebastian Popescu (min.77 Robert Stancu), Lucian Marina, Flavius Dumbrăvean, Fabian Bărănescu (min.77 Albert Cărămidaru) – Bogdan Brășfăleanu, Tudor Pătrășcoiu (min. 45 Albert Filip), Nicholas Geană, Denis Bucur (min.77 Ionuț Budilică), Adelin Pîrcălabu (cpt.) (min.45 Marius Miruță) – Bebeto Lupuleț. Rezerve: Andrei Krupenschi, Adrian Rasoveanu, Mihăiță Miculicean. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristian Mihuț.
CSM Târgu Jiu mai are meciuri la Rovinari și acasă cu Negomir până la finalul campionatului.
Cătălin Pasăre










































