Festivalul „Copilărie în pași de dans” – Magia mișcării în lumea celor mici

273

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 din Târgu Jiu a fost, recent, locul unui eveniment cu totul special, plin de zâmbete, culoare și emoție: Festivalul de dans desfășurat în cadrul proiectului educațional județean „Copilărie în pași de dans”.

Găzduit cu grijă și implicate de doamna director Cristina Negrea, evenimentul a transformat grădinița într-un veritabil tărâm al copilăriei, în care fiecare pas de dans a spus o poveste. Evenimentul s-a bucurat de prezența unor invitați de seamă, oficialități ale județului Gorj care au onorat cu prezența lor acest moment artistic deosebit.

Printre aceștia s-au numărat domnul primar Marcel Romanescu și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj: inspector școlar Gabriel Adrian Răscol, inspector școlar Daniela Vulpe, inspector școlar Gabriel Victor Popescu, inspector școlar Adriana Marinela Dăncilescu.

Au participat, cu suflet și entuziasm, nu doar preșcolarii grădiniței-gazdă, ci și elevi de la instituțiile partenere implicate în proiect: Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” și Centrul de Zi „Pestalozzi”. Împreună, au adus pe scenă magie pură – pași timizi, dar siguri, îmbrăcați în costume colorate și plini de viață, în ritmul unei copilării fără griji.

Festivalul „Copilărie în pași de dans” a fost o adevărată pledoarie pentru frumusețea vârstei fragede, pentru energia debordantă a copiilor și pentru devotamentul educatorilor care le ghidează pașii. A fost un spectacol al inocenței și al pasiunii, în care s-a simțit din plin că lumea devine mai frumoasă atunci când e văzută prin ochii copiilor.

Felicitări organizatorilor, partenerilor și, mai ales, micilor dansatori care ne-au adus aminte că dansul este, în esență, o formă pură de bucurie.
Coordonatori proiect:
Prof.Negrea Cristina
Prof. Smeu Mihaela
Prof. Popescu Valeria- Adela
Prof. Popescu Maria- Mirabela
Prof. Păun Maria

C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.