Mărturisirile lui Marian Medregoniu despre plecarea de la „Maria Tănase”

196

Final de săptămână cu mărturisiri din partea artistului Marian Medregoniu, cu privire la perioada în care a activat în cadrul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, desființat între timp.

Tânărul solist spune că a decis să aducă lămuriri pe această temă, întrucât a tot fost întrebat despre situația respectivă, iar acum a hotărât să vorbească în mediul online despre cele întâmplate. „Mă tot întreabă lumea care este motivul pentru care am plecat de la fostul Ansamblu „Maria Tănase” și am hotărât să vă spun public. Aș vrea să încep cu motivul pentru care am ales să merg la acest ansamblu de prestigiu. Am participat la concursul pentru postul de solist vocal la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, pentru că mi-am dorit să calc pe urmele înaintașilor mei, Niculina Stoican și Petrica Mâțu Stoian, am susținut concursul, l-am câștigat și am ocupat postul de solist vocal, ce presupunea reprezentarea zonei Mehedințiului (așa erau cerințele postului). Nivelul artistic la care ajunsese Ansamblul „Maria Tănase”, în perioada în care doamna Niculina Stoican era managerul instituției, iar Nicolae Drăghia dirijorul orchestrei, era unul extraordinar, iar eu, ca tânăr interpret dornic de afirmare, mi-am dorit să fac parte din această echipă și dorința mea a devenit realitate.
Unii dintre angajații acestei instituții (nu toți), neputând să se ridice la cerințele conducerii sau să le accepte, au început să manifeste răutăți gratuite la adresa acesteia. Au urmat restructurări… s-au desființat locuri de muncă… postul meu, al dirijorului, al dansatorilor… Doamna Niculina Stoican și-a dat demisia din funcția de manager pentru că nu a dorit ca, în timpul mandatului ei, să se desființeze o instituție cu atâta istorie în spate și atâția oameni să rămână fără locuri de muncă. A revenit pe postul de solist vocal pentru a încerca să lupte pentru păstrarea instituției la același nivel. Mi-am dat demisia înainte să mi se desființeze postul, pentru că nu mai puteam suporta răutățile unor colegi. Colegi care, fără să-și dea seama, au contribuit la prăbușirea unei instituții prin atitudinea lor distructivă. Concluzia este că, atunci când unii oameni nu-și găsesc locul în proiecte mărețe, preferă să le dărâme în loc să muncească pentru a le face față. Partea tristă este că, uneori, chiar reușesc”, a precizat Marian Medregoniu. Artistul a primit și un răspuns de la Niculina Stoican, care l-a sfătuit să țină mereu „drumul drept” în viață. „Păstrează DRUMUL DREPT, trăiește fiecare etapă a vieții intens dar cu echilibru, nu te încrâncena în a-ți amărâ sufletul cu răul pe care alții îl fac pentru că ei doar așa știu să trăiască, dar nici să nu-i uiți niciodată pe cei care, fără niciun drept, s-au înghesuit în a te da la o parte și a te jigni! Nu te răzbuna, zâmbește, dă-le bună ziua și roagă-te la Bunul Dumnezeu să nu ajungi niciodată ca ei! Cel mai mare compromis al vieții este să stai lângă oameni care nu sunt conform simțirilor tale! Trăiește pentru A FACE și nu pentru A AVEA! Eu, știi bine, sunt AICI, ÎNTOTDEAUNA”, i-a transmis Niculina Stoican lui Marian Medregoniu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.