65 de absenți la a doua probă scrisă a Bacalaureatului

178

A doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, s-a desfășurat miercuri în județul Gorj, fără incidente, dar cu zeci de absenți. Din cei 2.001 candidați înscriși, 65 nu s-au mai prezentat în sălile de examen, ne-au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Cei care au susținut proba s-au declarat, în general, mulțumiți, spunând că subiectele au fost mai ușoare decât la simulare.
În total, aproximativ 2.300 de elevi din Gorj susțin examenul de Bacalaureat în această sesiune. Dintre aceștia, 1.734 provin din promoția curentă, iar 546 sunt din seriile anterioare. Probele au loc în zece centre de examen, dintre care șapte se află în municipiul Târgu Jiu.
Următoarea probă, cea la alegere a profilului și specializării, este programată vineri, 13 iunie.
Candidații pot solicita vizualizarea lucrărilor după afișarea primelor rezultate, pe 20 iunie. Cei minori trebuie să fie însoțiți de un părinte sau reprezentant legal. Vizualizarea lucrării nu este obligatorie pentru a depune contestație și nici nu obligă candidatul să o facă.
Organizatorii festivalului UNTOLD anunță continuarea campaniei „BAC de 10” și pentru ediția aniversară din 2025. Toți absolvenții care obțin media 10 la examenul de Bacalaureat – sesiunea de vară vor primi acces gratuit la UNTOLD X, care va avea loc în luna august, la Cluj-Napoca.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.