Trei elevi din județul Gorj au obținut o frumoasă performanță la a doua ediție a Concursului Național de Matematică „Cupa Limitless”, desfășurat duminică, 8 iunie 2025, la București.
Echipa ReMath, formată din elevii Mark Ilieș, Tudor Covercă și Radu Tănăsescu, s-a clasat pe locul al IV-lea dintr-un total de 36 de echipe din întreaga țară, obținând o mențiune.
Competiția, organizată de ICHB, s-a adresat elevilor din clasele V–VIII. „Este un concurs pe echipe, care promovează colaborarea în rezolvarea problemelor. Proba a constat în 7 probleme cu nivel foarte ridicat de dificultate”, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Cei trei elevi au participat la cursurile organizate de Centrul Județean de Excelență Gorj, fiind coordonați de profesorii Diana Barb, Florin Șendroiu și Daniel Strinu.
I.I.







































