Final de coșmar pentru Craiova. Oltenii au fost zmei 60 de minute

250

Universitatea Craiova a strălucit la Arad, timp de 60 de minute, dar oboseala și schimbările neinspirate au condamnat-o pe Știința să ia doar un punct din Banat. Rezultatul, 3-3 (0-2), pare șocant după o repriză dominată cap-coadă de olteni, care s-au desprins după reușitele lui Romanchuk (13) și Baiaram (21). Andrei Ivan a înscris și el în debutul părții secunde, dar Craiova s-a prăbușit în ultimele 10 minute. De asemenea, partida a fost prelungită nejustificat de mult, după ce unui suporter arădean i-a venit rău.
Costache a transformat un penalty în minutul 81, iar Pospelov a făcut 2-3 în minutul 90+4, în urma unei lovituri de cap. În minutul 90+13, Roman l-a învins pe Lung cu un șut de la distanță și a a adus un punct incredibil pentru gazde,
Jucătorii au digerat eșecul ceva mai greu ca antrenorul Rădoi, care se aștepta la fluctuații în jocul formației sale.
„Sunt foarte dezamăgit că am terminat la egalitate. Am fost echipa mai bună, am cedat pe final. Mai erau două minute, trebuia să ținem de rezultat, nu avem nicio scuză, mergem la Craiova și analizăm ce s-a întâmplat. Consider că noi am căzut, nu că ne-au pus ei mari probleme. Ei au avut ocaziile pe căderea noastră. Nu am fost destul de concentrați, am crezut că meciul s-a terminat la 3-0, mergem supărați acasă”, a spus Baiaram.
„Am făcut o primă repriză foarte bună, dar în a doua repriză ne-am relaxat. Trebuie să mai lucrăm la antrenamente pentru repriza a doua și va fi bine. Am avut un cantonament foarte bun și am încredere în colegii mei, de aceea suntem o echipă: suferim împreună, chiar dacă am pierdut 2 puncte azi și trebuie ca de mâine să lucrăm din nou”, a declarat Ivan.
„Nu știu care erau așteptările dumneavoastră, dar noi am avut și în primul amical 3-1 și am terminat 3-3. Le-am spus și la pauză că în astfel de momente trebuie să dai cât mai multe goluri, să lași adversarii fără oxigen. Avem de îmbunătățit 30 de minute. Am jucat bine 60 de minute, avem de îmbunătățit 30 de minute. Poate acum înțelegem de ce am ținut să vină jucătorii mai devreme în cantonament, chiar dacă poate au fost de valoare mai scăzută. Cred că, pentru prima partidă, s-au mișcat bine. Evident că avem problemele noastre, pe care le-am văzut în cantonament, le-am văzut și aici”, a spus Mirel Rădoi.
Pentru Universitatea Craiova va urma primul duel pe teren propriu din noul sezon, cu FC Argeș. Partida va avea loc vineri, 18 iulie, de la ora 21.30.
UTA Arad: Iliev – F. Iacob (67, Padula), Benga (90+2, Poulolo), Pospielov, Alomerovic – van Durmen, O. Popescu (46, Hrezdac), A. Roman – Țăroi (46, Țuțu), V. Costache, Tzionis. Antrenor: Adrian Mihalcea.
Universitatea Craiova: Lung jr. – Stevanovic, Mogoș, Romanchuk (68, Fălcușan) – M. Rădulescu (62, Gașpar), T. Băluță, Houri (62, Crețu), Teles (62, Anzor), Bancu – Baiaram, Ivan (87, Markovic). Antrenor: Mirel Rădoi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.