Tânără îmbrâncită de iubit, după ce i-a reproșat că nu are grijă de hamsteri

217

O tânără de 19 ani, din Glogova, a sunat la 112, marți, pentru a-și reclama iubitul.
Acesta ar fi îmbrâncit-o, după ce partenera i-ar fi reproșat că nu are grijă de hamsteri. Bărbatul de 21 de ani este din județul Mehedinți și are o locuință în Glogova. ,,Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că tânăra, în cursul serii, ar fi mers la locuința prietenului ei, din comuna Glogova, unde au avut discuții contradictorii cu privire la animalele de companie pe care le dețin, moment în care ar fi fost îmbrâncită de către acesta, s-a dezechilibrat și a căzut pe podea, lovindu-se la nivelul brațelor, însă nu a suferit leziuni traumatice vizibile și nu a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis ordin de protecție provizoriu”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul este cercetat în libertate.
L.F.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.