Jandarmii montani din Runcu au avut parte, joi, de o misiune inedită: capturarea unui râs care intrase în curtea unui localnic. Pentru prinderea puiului speriat a fost nevoie și de sprijinul polițiștilor locali și al reprezentanților Ocolului Silvic Runcu.
,,Împreună, jandarmi montani, polițiști locali din Runcu și reprezentanți ai Ocolului Silvic Runcu au prins râsul într-o cușcă specială și l-au transportat la Ocolul Silvic pentru a fi examinat de medicul veterinar.
Recomandăm cetățenilor să nu se apropie de astfel de animale sălbatice, acestea pot să devină periculoase iar anunțarea autorităților să poată interveni imediat este o primă măsură utilă”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj. Se estimează că în România trăiesc 1200 – 1500 de râși, iar în Europa aproximativ 9 000.
L.F.







































