Cinci preoți din Gorj au primit dreptul de a spovedi

289

Cinci preoți din județul Gorj au fost hirotesiți întru duhovnic, săptămâna trecută, în cadrul unei slujbe speciale oficiate la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei, în prezența ÎPS Irineu și a unor cadre universitare și consilieri bisericești.

Preoții gorjeni care au primit această chemare pastorală sunt: Pr. Dănescu Constantin – Parohia Telești, Protoieria Târgu Jiu Nord; Pr. Tomescu Leon Nicolae – Parohia Larga, Protoieria Târgu Jiu Nord; Pr. Drăgan Vasile (onorific) – Parohia „Sfinții Împărați”, Protoieria Târgu Jiu Sud; Pr. Tătaru-Vlăduleanu Constantin Flavius – Parohia Bâlteni, Protoieria Târgu Jiu Sud; Pr. Frunză Teodor – Parohia Obârșia, Protoieria Târgu Cărbunești.
Evenimentul a fost precedat de examinarea canonică și teologică a candidaților de către o comisie de specialitate formată din Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Ivan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Pr. Dr. Adrian Lupu, consilier al Sectorului de Învățământ din cadrul Arhiepiscopiei, și Pr. Cătălin Marinel Țăruș, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sf. M. Mc. Dimitrie”. Coordonarea activității a fost asigurată de Pr. Dan Camen, consilier în cadrul Sectorului Administrativ.
La final, fiecare preot a primit din partea Părintelui Mitropoli Irineu Molitfelnicul, Sfânta Cruce pentru binecuvântare și certificatul care atestă calitatea de duhovnic. Hirotesia conferă preoților dreptul de a săvârși Taina Spovedaniei în comunitățile pe care le păstoresc, responsabilitate ce presupune nu doar o pregătire teologică temeinică, ci și o slujire cu discernământ și devotament pastoral.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.