Vulturii Fărcășești trebuie să o bată pe Vâlcea pentru a intra în play-off-ul pentru grupe

275

S-au stabilit duelurile din turul 3 al fazei naționale a Cupei României Betano, ediția 2025-2026!Meciurile sunt programate în perioada 12-14 august. În această fază vor evolua cele 32 de câștigătoare ale jocurilor din runda precedentă, cărora li se alătură alte 10 cluburi din Liga 2 Casa Pariurilor. CS Vulturii Fărcășești, singura reprezentată a Gorjului rămasă în competiție, va întâlni formația SCM Râmnicu Vâlcea, iar câștigătoarea va evolua în play-off-ul întrecerii. Meciul are loc, miercuri, 13 august, de la ora 17.30. Antrenorul Daniel Bălașa a fost prezent la confruntarea amicală disputată sâmbătă la Târgu Jiu. Vâlcenii au făcut egal cu CSM, 1-1.
,,Îmi doresc din tot sufletul să ajungem cât mai departe în cupă și, de ce nu să prindem și grupele. Este foarte greu, dar nu imposibil. Mai avem doi pași de făcut. Pentru jucători, pentru echipă, pentru conducere, pentru comună, ar fi ceva extraordinar să trecem și de Turul 3. Am mare încredere în jucătorii mei și sper să facem o figură cât mai frumoasă”, a declarat tehnicianul de la Fărcășești după victoria cu FCU Craiova.
Dacă trec de acest tur, vulturii vor juca în play-off-ul cupei la finalul lunii august.
Marți, 12 august, ora 17:30
ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj – FC Bihor Oradea
ACS Viitorul Arad – CSC Dumbrăvița
Miercuri, 13 august Ora 17:30
CSM Pașcani – ACS FC Șoimii Gura Humorului
AFC Viitorul Onești – CS Sporting Liești
AS FC Agricola Borcea – CS Gloria Băneasa
SC Popești-Leordeni – CS Afumați
CS Tunari – SC FC Voluntari
CSM Râmnicu Sarat – AFC Metalul Buzău
CSO Băicoi – AFC Chindia Târgoviște
ACS L.P.S. H.D. Clinceni – CS Dinamo București
ACS Oltul Curtișoara – CSM Slatina
CS Vulturii Fărcășești – SCM Râmnicu Vâlcea
ACS Muscelul Aro Câmpulung – AFC Câmpulung – Muscel 2022
CSM Unirea Alba Iulia – CSC 1599 Șelimbăr
CSM Jiul Petroșani – ACS FC Corvinul Hunedoara 1921
SSU Politehnica Timișoara – ACSM Reșița
CS Sănătatea Servicii Publice – ACS Mediaș 2022
CS Gheorgheni – VSK Gyergyó – Clubul Sportiv Gloria Bistrița
CSM Sighetu Marmației – CSM Olimpia Satu Mare
Ora 19:00
CSM Cetatea Turnu Măgurele – CS Concordia Chiajna
Joi, 14 august, ora 17:30
ACS FC Bacău – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț

CUPA ROMÂNIEI BETANO – PROGRAM FAZA NAŢIONALĂ
Play-off: 27 august 2025
Faza grupelor, etapa 1: 29 octombrie 2025
Faza grupelor, etapa 2: 3 decembrie 2025
Faza grupelor, etapa 3: 17 decembrie 2025
Sferturi de finală: 4 martie 2026
Semifinale: 22 aprilie 2026
Finala: 13 mai 2026
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.