Altă atitudine, alt rezultat! CSM a remizat cu Vâlcea

320

CSM Târgu Jiu a terminat la egalitate partida de verificare susținută, sâmbătă, în compania formației SCM Râmnicu Vâlcea. Meciul de pe ,,Constantina Diță” s-a încheiat 1-1, ambele goluri fiind înscrise în prima repriză. Față de precedentele confruntări cu Minerul Lupeni, gazdele au avut o atitudine mult mai agresivă, fără a apela la durități, și au dat dovadă de determinare. De asemenea, jocul a stat sub semnul echilibrului, cu un plus la ocazii pentru amfitrioni, care și-au crescut evoluția pe măsură ce partida a avansat.
Vâlcea a deschis scorul din penalty, în minutul 20. Un fault a lui Robert Stancu a dus la reușita lui Sebastian Ivan. Alb-albaștrii nu au acuzat șocul, au presat mai mult după gol, iar insistența lui Marian Habet, care a recuperat un balon important, a dus la egalare. Marcator a fost Bebeto Lupuleț (min. 31). Gazdele au rămas sus, dar portarul advers a fost la post la alte șuturi ale lui Habet.
Garnitura intrată după pauză a menținut ritmul ridicat. Oportunitățile mai mari au fost tot la poarta oaspeților, dar nu s-a mai marcat. Bebeto Lupuleț a fost păstrat 77 de minute pe teren și a dat dovadă de o disponibilitate mare la efort.
Câteva sute de spectatori au fost prezenți la stadion și au aplaudat prestația curajoasă a favoriților.
,,Am întâlnit un adversar redutabil, cu jucători cu foarte mare experiență. Pe fondul unei săptămâni încărcate, cu antrenamente foarte tari, am reușit să facem un joc foarte bun, nu neapărat prin prisma rezultatului, cât a atitudinii, pentru că, dacă ai o atitudine de genul acesta, lumea începe să te aplaude, lumea începe să fie lângă tine. Astăzi am demonstrat că sunt o echipă, au fost un grup unit și îmi doresc această mentalitate la fiecare joc, pentru că dacă ai această mentalitate, cu siguranță oricărei echipe care va juca aici îi va fi foarte greu să obțină rezultate pozitive. Trebuie să consolidăm lucrurile bune făcute astăzi, să diminuăm greșelile în anumite situații ale jocului dar, încă o dată, felicit toată echipa pentru ceea ce a arătat astăzi, sunt mândru de ceea ce am văzut și, cu siguranță, dacă lucrurile merg pe făgașul acesta, vor fi rezultate pozitive”, a declarat antrenorul principal de la CSM, Mario Găman.
Teodor Chirițoiu și Daniel Dumitrescu au fost foarte activi în prima repriză. Ambii jucători au șanse mari să rămână la CSM dacă se înțeleg cu oficialii clubului.
,,Am avut doi jucători noi, Dumitrescu și Chirițoiu, am fost plăcut surprins de ei, de jocul lor din prima repriză, vom vedea dacă găsim soluții să îi putem ține și pe ei. Asta rămâne de văzut, vom lua deciziile împreună cu directorul clubului, Robert Bălăeț, dar, în principiu, 99% este lotul cu care vom aborda noul sezon. Ați văzut că am avut copii de 2008, 2009, știți conceptul nostru vrem să creștem, să dăm șanse acestor tineri, să crească lângă cei cu experiență și, cu siguranță, în viitor să ne bucurăm de prezența lor pe prima scenă fotbalistică, la echipe mari, dar ei trebuie să muncească, să fie lângă noi și cu siguranță aceste lucruri vor veni”, a completat Găman.
Luni, 11 august, de la ora 11.00, Vulturii Fărcășești vine la Târgu Jiu pentru un nou meci-test. Se caută și o dată liberă pentru un amical cu Jiul Petroșani.
CSM Târgu Jiu: Cristian Șocu – Fabian Bărănescu, Robert Stancu, Flavius Dumbrăvean, Sebastian Popescu – Marian Habet, Mario Lupulescu, Albert Filip, Daniel Dumitrescu, Teodor Chirițoiu – Bebeto Lupuleț. Au intrat pe aprcurs: Alexandru Oprița, Lucian Marina, Alexandru Lăpădat, Daniel Ciortan, Albert Cărămidaru, Tudor Pătrășcoiu, Ayan Dodescu, Denis Bucur, Nicholas Geană, Adelin Pîrcălabu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.