Adolescent anchetat pentru furt de lemne

185

Două persoane, un minor de 16 ani și vecinul acestuia, din comuna Berlești, sunt cercetate de polițiști pentru tăiere și furt de material lemnos. Polițiștii au fost sesizați, marți seara, prin apel 112, de un bărbat de 55 de ani, din comuna Bustuchin. ,,La fața locului s-au deplasat polițiști ai Secției 8 Poliție Rurală Stoina, care au identificat doi bărbați, de 36 și 16 ani, din comuna Berlești, sat Pârâu-Viu, în timp ce transportau, cu un motocultor, pe drumul forestier, 10 piese de material lemnos, de esență cer, cu un volum total de 0,35 metri cubi. Materialul lemnos a fost lăsat în custodia pădurarului până la finalizarea cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național și furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.