Consultații gratuite la Medicină Internă, în septembrie, la Spitalul Județean

170

Gorjenii au ocazia să beneficieze în luna septembrie de consultații gratuite la cabinetul de Medicină Internă din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
„La cabinet se pot face programări pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau contracost. Prin consultul oferit de medicul internist, pacientul evită excesul de consulturi medicale care pot să se dovedească a nu fi necesare.
Sunt locuri disponibile și programarea se face imediat. În luna septembrie, vor oferi consultații mai mulți medici ai SJU Târgu Jiu: dr. Laura Cioplea, dr. Elvis Lunceanu, dr. Frăguța Predescu și dr. Cezara Olănescu. Sunt medici cu experiență profesională deosebită, apreciați de pacienți”, au anunțat reprezentanții unității medicale.
Medicina internă se ocupă cu diagnosticul și tratamentul nechirurgical al majorității bolilor de care suferă adulții (plămâni, inimă, stomac, ficat, intestin, sistem urogenital şi altele).
Internistul efectuează consultația iniţială, prescrie tratament, și în cazul în care pacientul necesită investigații suplimentare, îl trimite la specialistul corespunzător (de exemplu, s-a diagnosticat diabet zaharat – pacientul este îndrumat către medicul diabetolog, pentru suspiciune de cancer – pacientul este trimis la chirurg și oncolog, pentru probleme cardiologice-la medicul cardiolog etc.).
De asemenea, la acest cabinet, medicul vă va măsura tensiunea arterială, indicele masei corporale, nivelul oxigenului din sânge, vi se eliberează referate medicale etc.
„Astfel, dacă aveți simptome vagi sau neclare, care nu par să țină de un anumit organ, cum ar fi febra, oboseala, scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare, starea generală proastă, astenie, dureri abdominale, dureri în regiunea lombară etc. este util un control inițial la un specialist de medicina internă.
Pacienții care doresc să se programeze la o consultație medicală contracost la unul dintre cabinetele din Ambulatoriul Integrat trebuie să sune la numărul de telefon 0741/151.346 sau să vină în policlinică și să discute cu registratorul medical care le va face programare, în limita locurilor disponibile”, au mai precizat reprezentanții Spitalului Județean.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.