Un bărbat de 31 de ani, din comuna Aninoasa, a ajuns la spital, luni, după ce a fost lovit de o mașină pe raza comunei Bâlteni. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 66, în satul Peșteana-Jiu. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 31 de ani, din comuna Aninoasa, sat Costești, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DN 66 Peșteana-Jiu, din direcția orașului Turceni către Rovinari, la schimbarea direcției de mers către stânga, ar fi fost acroșat de un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din Craiova, care se deplasa în aceeași direcție de mers. În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la Spitalul Orășenesc Rovinari, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Conducătorul autoturismului a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
L.F.







































