Un bărbat de 65 de ani, din comuna Runcu, a fost reținut, ieri, pentru părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au stabilit că, ieri, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brutăriei, din localitate, ar fi intrat în coliziune frontală cu un cap de pod situat pe partea dreaptă a părții carosabile, fiind proiectat într-un șanț.
„În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager, în vârstă de 77 de ani, din comuna Runcu, care a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Secția UPU a Spitalului județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru investigații medicale de specialitate, unde a declarat echipajului din cadrul Biroului Rutier că nu dorește să formuleze plângere scrisă pentru această faptă. După producerea evenimentului, conducătorul auto a plecat de la locul faptei, ulterior revenind și a mutând autoturismul, fără încuviințarea organelor de Poliție. Polițiștii au procedat la identificarea bărbatului în cauză și i-au adus la cunoștință obligativitatea recoltării de mostre biologice, acesta refuzând și încercând să se sustragă, fugând pe un teren viran, unde a fost prins și imobilizat de către polițiști. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au continuat cercetat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Târgu-Jiu, față de bărbatul de 65 de ani fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mehedinți.










































