Bărbat din Târgu-Cărbunești, prins la volan băut și fără permis

185

Un bărbat de 45 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, s-a ales cu dosar penal, miercuri, după ce a fost depistat, la volanul unui autoturism, sub influența băuturilor alcoolice și fără să aibă permis. ,,La data de 1 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au depistat în trafic un localnic de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Trandafirilor, din oraș, iar în urma testării cu aparatul etilometru a rezultat o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.