Femeie amenințată cu moartea de propriul fiu

155

Un bărbat de 35 de ani, din Telești, este cercetat de polițiști, după ce mama lui a sunat la 112 și a declarat că a amenințat-o cu moartea și cu incendierea locuinței. ,,La data de 26 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie de 61 de ani, din comuna Telești, despre faptul că, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost amenințată de fiul său, de 35 de ani, din aceeași localitate, cu suprimarea vieții și cu incendierea locuinței, fapt ce i-a generat o stare de temere. A fost întocmit formular de evaluare a riscului, fiind emis ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare”, a precizat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Din primele verificări a reieșit faptul că între cele două persoane, mama și fiu, există un istoric privind faptele de violență, respectiv un dosar penal pentru amenințare cu ordin de protecție și un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.