Primăria comunei Fărcășești continuă investițiile în infrastructura rutieră, vizând atât creșterea siguranței, cât și confortul locuitorilor. În prezent, lucrările de reabilitare au fost finalizate în zona Rogojel, în timp ce pe strada Minerilor și strada Sub Deal (Peșteana de Jos), strada Dealului (Fărcășești-Moșneni) și strada Popeștilor (sat Peșteana de Jos), lucrările sunt aproape de finalizare.
Lucrările au inclus bituminarea carosabilului, amenajarea rigolelor pentru colectarea apelor pluviale, precum și realizarea de trotuare pentru pietoni. Aceste lucrări contribuie la fluidizarea circulației, reduc disconfortul creat de drumurile vechi și deteriorate și creează un mediu mai sigur pentru locuitorii comunei.
Începând cu anul viitor, primăria are în plan continuarea modernizărilor și asfaltarea altor străzi, printre care Valea Fântânii, Aninoasa și Zătreana.
I.I.







































