Nu cunoaștem efectele unei eventuale inundații majore, chiar dacă o simulare s-a realizat ieri de reprezentanții instituțiilor abilitate. Din comunicatele Apele Române Jiu reiese că lucrurile vor decurge ,,șnur” și că, în general nu trebuie să ne facem griji.
Cu ocazia simulării de ieri, reprezentanții Apele Române au verificat și lucrările realizate recent pe cursul râului Gilort, fără însă a preciza stadiul acestora și dacă, într-adevăr, autoritățile locale sunt pregătite să acționeze în caz de inundații, în așa fel încât populația să nu aibă de suferit. Cu alte cuvinte, nu avem o concluzie în acest caz, ci doar prezentarea unor măsuri de prevenție.
Aflăm, astfel, că efectele unei inundații majore după ce râul Gilort care a depășit cotele de apărare, simulate pe localități și stabilite măsurile de intervenție la nivelul tuturor structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență, au fost evaluate ieri, 6 noiembrie.
,,La Prefectura județului Gorj a avut loc o ședință de lucru organizată în cadrul Exercițiului de simulare a producerii inundațiilor, ca urmare a depășirii mărimilor caracteristice de apărare pe cursul de apă Gilort. Au fost evaluate efectele simulate pe localități și stabilite măsurile de intervenție la nivelul tuturor structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență”. Despre ce efecte este vorba, instituția nu a precizat.
În schimb, ni se prezintă ,,Măsuri luate de S.G.A. Gorj – personalul de specialitate monitorizează în teren cursurile de apă și evoluția nivelurilor; se transmit în timp real datele hidrologice către instituțiile responsabile. Comitetele Locale pentru Situații de Urgență (Novaci, Bengești-Ciocadia, Albeni, Tg-Cărbunești) s-au convocat în ședințe extraordinare pentru stabilirea măsurilor de apărare; s-au menținut stările de permanență la sediile primăriilor; a fost avertizată populația pentru menținerea calmului și evitarea panicii; s-au desfășurat acțiuni de curățare a șanțurilor, rigolelor, podurilor și podețelor; s-au utilizat motopompe, utilaje și saci cu nisip pentru limitarea efectelor inundațiilor; au fost simulate evacuări de persoane, animale și bunuri materiale, precum și organizarea de posturi de prim ajutor și spații de cazare temporară.
I.S.U. Gorj, prin Garda de Intervenție Novaci, a sprijinit acțiunile operative cu personal și echipamente specializate (motopompe, autospeciale). Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj, împreună cu I.S.U. Gorj și S.G.A. Gorj, monitorizează evoluția fenomenelor hidrologice pentru gestionarea eficientă a efectelor acestora în timp real. Exercițiul a avut ca scop verificarea modului de cooperare între instituțiile responsabile și eficientizarea măsurilor de intervenție în caz de inundații. Pregătirea și coordonarea eficientă salvează vieți și bunuri!”, a transmis Apele Române Jiu.
Instituția a mai anunțat că și lucrările pe râul Gilort din orașul Novaci au fost verificate.
Specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, Serviciilor Inundații, Dispecerat, Exploatare ale Apele Române Jiu, au participat la o ședință de lucru organizată la Primăria orașului Novaci, alături de reprezentanți ai I.S.U. Gorj, Romsilva și autorităților locale.
Discuțiile au vizat evaluarea măsurilor operative implementate în teren, precum și stabilirea modalităților de colaborare interinstituțională pentru gestionarea situațiilor generate de riscurile hidrologice pe cursul de apă Gilort.
,,Ulterior, echipele mixte au efectuat verificări ale lucrărilor de investiții realizate pe râul Gilort – sectorul intravilan Novaci, urmărind starea tehnică a digurilor, asigurarea secțiunilor de scurgere și funcționalitatea lucrărilor de apărare. Activitatea face parte din acțiunile permanente de prevenire și pregătire în domeniul apărării împotriva inundațiilor, pentru protejarea populației și a bunurilor materiale. Cooperarea instituțională și intervenția rapidă, cheia unei gestionări eficiente a riscurilor naturale”, a mai comunicat Apele Române Jiu.
M.C.H.







































