Patroni de balastiere din patru județe amendați drastic. Activități închise și dosare penale. Au adus prejudicii de 3.000.000 lei

168

* Amenzi de peste 4 milioane de lei

Balastierele din Gorj și alte județe au fost verificate de inspectorii de la Apele Române Jiu, verificări care s-au lăsat și cu dosare penale. Controalele la operatorii economici, care exploatează agregate minerale, s-au desfășurat în decurs de 14 zile, în perioada 4–18 noiembrie, fiind aplicate apoi 14 amenzi, în valoare totală de 530.000 lei.

Doar șase inspectori
Instituția precizează că s-au depus și două plângeri penale pentru exploatarea agregatelor minerale fără autorizație de gospodărirea apelor și fără Contract-Abonament, prejudiciul depășind 750.000 lei, iar șase activități au fost sistate pentru nerespectarea legislației în vigoare
,,Până în prezent, la nivelul Apele Române Jiu (ABA Jiu) au fost aplicate amenzi de peste 4 milioane de lei, iar plângerile penale formulate vizează un prejudiciu de peste 3 milioane lei. Un efort enorm, o echipă extrem de redusă! Serviciul Inspecția Bazinală a Apelor Jiu funcționează în acest moment cu doar 6 inspectori, care acoperă un teritoriu vast: 4 județe – Dolj, Gorj, Mehedinți și Hunedoara. Cu toate acestea, rezultatele vorbesc de la sine: controale riguroase, nereguli depistate, prejudicii majore identificate și sancționate.
Felicităm întreaga echipă a Apele Române Jiu, SGA-urilor și SHI Petroșani pentru sprijinul constant acordat inspectorilor în desfășurarea activităților. Totodată, pentru că sunt mulți operatori care urmăresc activitatea noastră online, transmitem și pe această cale un mesaj clar: „Respectați legea! Sunteți mult mai câștigați să vă puneți la zi documentele decât să ,,aruncați” banii pe amenzi și să riscați plângeri penale sau sistarea activității”, director ABA Jiu, ing. Naicu Daniel”, a mai transmis Apele Române Jiu.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.