Miercuri, 17 decembrie 2025, începând cu ora 10:30, Școala Gimnazială „Voievod Litovoi” din Târgu Jiu a fost gazda unui frumos eveniment editorial, lansarea cărții pentru copii „Cartofel și Cartofica” a poetei Carmen Dora Steinhagen.
Într-o ambianță caldă, primitoare, degajată și plină de zâmbete, elevi, dascăli, părinți și prieteni ai autoarei s-au lăsat cuprinși de magia momentului, dar și a sărbătorilor noastre românești.

Părtași la eveniment au fost și oaspeți de seamă din cultura gorjeană: Dr. Ionuț Viorel Bordeiași – directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, scriitorul Ion Popescu Brădiceni – conferențiar universitar doctor, Luminița Nicoleta Teodorescu – tehnoredactor C.J.C.P.C.T Gorj, Pompiliu Ciolacu – profesor și etnolog, Poeta și jurnalista Ana Ionele de la Motru, etc.
Copiii au participat cu emoție, bucurie și multă curiozitate, interpretând poeziile preferate din cărțile dăruite. În același timp, cunoscând talentul deosebit al doamnei Carmen, acela de a desena cu atâta măiestrie, copiii i s-au alăturat într-un spirit ludic și au acoperit tabla inteligentă a clasei cu desene, unul mai frumos decât altul, inspirați fiind de marea familie a cartofeilor.

La finalul activității, copiii au primit daruri, iar autoarea minunatei cărți s-a bucurat de o frumoasă surpriză: înmânarea de către dl. dr. Ionuț Viorel Bordeiași a unei „Diplome de excelență” pentru implicarea și aportul său la viața culturală a României.
Despre poeta Carmen Dora Steinhagen și cartea lansată, distinsa poetă Ana Văcărașu spune: ,,Doamna Carmen Dora Steinhagen este un om bogat, tocmai pentru că a strâns comori în suflet și acum le scoate de acolo spre a le dărui cu generozitate în dreapta și-n stânga, adulților și copiilor, fără deosebire și fără rețineri. În această carte veți găsi candoarea copilului care încă mai trăiește în ființa sa trecută prin durerea pierderii omului drag și prin multe altele, bune sau rele, menite să o zidească în lumina dragostei de oameni și să o apropie și mai mult de Dumnezeu.”.
Carmen Dora Steinhagen, deși s-a născut în comuna Dor Mărunt din Călărași, trăiește în București. Dumneaei a ales orașul Târgu-Jiu pentru a-și lansa această carte deoarece: ,,Aici am o seamă de oameni dragi, pentru că-l iubesc pe Brâncuși, pentru că Gorjul are atâția oameni iubitori de cultură și pentru că în sprijinul meu, pentru editarea volumului de poezii, au fost cei de la „Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj”.

„Pentru mine, întâlnirea din 17 decembrie, de la Școala Gimnazială „Voievod Litovoi”, cu minunații elevi din clasa a II-A, îndrumați de Adina Popescu, învățător-profesor de engleză, a fost ca o poveste trăită cu ochii deschiși. „Cartofel și Cartofica”, eroii cărții mele s-au simțit acasă, printre prieteni. Bucuria lor, râsetele, nerăbdarea de a răsfoi cele două cărți pe care le-am dăruit „Rime mari si mici pentru pici și bunici”, carte ilustrată de mine și scrisă împreună cu minunata poetă motreanca Ana Ionele și „Cartofel si Cartofica”, mi-au umplut sufletul de emoție. Vă sunt recunoscătoare copii pentru toate îmbrățișările și zâmbetele voastre, pentru felul cum ați citit poeziile din carte, pentru bucuria de a desena împreună cu mine. Vă promit că o să revin și o să ne bucurăm împreună de noi aventuri ale celor doi frați „Cartofel și Cartofica” într-un viitor apropiat. „Dragi copii, iubiți bunici,/ Cartofeii-s fericiți/ Că v-ați întâlnit aici,/ Dar acum pleacă grăbiți/ Că sunt în întârziere…/ Nu vă întristați, vă rog!/ În curând vor reveni/ Cu tolba de poezii. Vă spun doar La revedere!”, a fost mesajul transmis de poeta Carmen Dora Steinhagen.
Felicitări, doamna Carmen Dora Steinhagen, pentru evenimentul de înaltă ținută! Felicitări conducerii C.J.C.P.C.T Gorj pentru editarea acestei cărți! Felicitări, copiilor și doamnei profesor îndrumător Adina Popescu! Mulțumiri din partea autoarei, tuturor celor prezenți în mijlocul elevilor și care au dat aură festivă momentelor pline și așa cu atâta încărcătură emoțională. Vă prezint evenimentul în câteva imagini care surprind optimismul, frumusețea și magia acestei zile speciale.
Gigi BUȘE, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR






































