Control judiciar pentru bărbatul acuzat că și-a tâlhărit soția în trafic

1

Bărbatul din comuna Roșia de Amaradia, care a ajuns în arestul Poliției, duminică, fiind acuzat de tâlhărie, a fost eliberat. În urma audierilor, luni, anchetatorii au dispus în cazul său măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Soția lui a sunat la 112 și l-a reclamat la Poliție. ,,Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie de 45 de ani, cu domiciliul în comuna Roșia de Amaradia, cu privire la faptul că soțul său în vârstă de 53 de ani, ar fi oprit-o în trafic, ar fi împins-o și i-ar fi sustras două telefoane mobile aflate pe scaunul din dreapta față al autoturismului. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că cele sesizate de apelantă se confirmă și, în plus, că bărbatul ar fi împins-o pe soția sa, moment în care aceasta s-a lovit la mână, iar faptele petrecute între cei doi ar avea la bază un conflict verbal anterior. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului ocazie cu care s-a constatat că există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, de către polițiști”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma verificărilor a reieșit faptul că între cele două persoane nu au mai fost înregistrate fapte de natură penală sau stări conflictuale. Cercetările vor fi continuate, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. De asemenea, cele două telefoane mobile au fost identificate de polițiști, în posesia bărbatului, au fost ridicate și predate persoanei vătămate soției.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.