2.6 C
Târgu Jiu
vineri, 6 februarie 2026

UCB Târgu Jiu, colaborare cu o universitate din China

1

Cooperare academică internațională între Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Shandong University of Science and Technology (China).
Joi, 5 februarie, a avut loc o întâlnire online între reprezentanții universității din Târgu Jiu și cei ai universității din China, având ca scop consolidarea cooperării academice și științifice.
Discuțiile au vizat oportunități de colaborare în cercetare și posibilități de mobilitate internațională pentru studenți și cadre didactice, încurajând schimbul de bune practici și dezvoltarea competențelor academice.
„Întâlnirea marchează un pas important în inițierea unui parteneriat instituțional cu o universitate din China, cu perspective de colaborare pe termen mediu și lung, prin dezvoltarea unor direcții de cercetare și a unor proiecte academice comune.
Această inițiativă se desfășoară prin intermediul și cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, care susține activ procesul de internaționalizare, cooperarea academică și consolidarea relațiilor educaționale și științifice la nivel internațional.
Dezvoltarea parteneriatelor academice cu instituții de învățământ superior din China reprezintă o direcție strategică pentru internaționalizarea universității și pentru crearea de oportunități educaționale și de cercetare cu impact global”, a transmis UCB Târgu Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.