Atunci când a părăsit atelierul lui Rodin, o persoană din cercurile intelectuale de stânga i-a comandat lui Constantin Brâncuşi o statuie pentru întemeietorul învăţământului românesc modern, ministrul Spiru Haret, despre care genialul sculptor avea o impresie deosebită, cu toate că: „Haret mi-era simpatic: un matematician care se ocupa de luminarea satelor, dar, n-am să portretizez în marmură pe defuncta excelenţă îmbrăcată în redingotă”, afirma cu o uşoară ironie sculptorul, deoarece simbolul portretizării era o fântână, iar, «Fântâna lui Haret» simboliza un izvor viu imortalizat într-o imagine arhaică şi stilizată pentru una dintre pieţele importante ale Bucureştiului, o fântână cu apă pentru călătorii însetaţi! După spusele lui Brâncuşi, în felul acesta: „Reînviam pentru orăşeni un vechi obicei ţărănesc. La ţară se spune «cişmeaua lui cutare», «fântâna lui cutărică», după numele ctitorilor, iar, pentru a oferi o explicaţie plauzibilă, exponentul strălucit al «sculpturii moderne» se referea la faptul că: „Am văzut pe Haret în redingotă în faţa Universităţii, aliniat soldăţeşte, într-o defilare de statui. O oroare arhitectonică şi plastică. Atunci am terminat cu România. Am revenit acum, la bătrâneţe, adus de dor şi de insistenţele amabile ale d-nei Aretia Tătărescu, doamnă de bun gust de pe meleagurile noastre olteneşti”, chiar dacă, Brâncuşi mai revenea şi la recomandarea sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, pentru realizarea unui monument la Târgu Jiu dedicat eroilor din Primul Război Mondial, oferind poporului român şi întregii umanităţi Complexul «Calea eroilor» format din «Masa Tăcerii», «Poarta sărutului» şi «Coloana fără sfârşit», poate opera unică în lume care ilustrează filiaţia dintre «Gorjul istoric şi pitoresc», Atelierul din Montparnasse și yoghinul Milarepa cel mistic şi plin de mistere inconfundabile! Iar, dacă misterul se deapănă ca o poveste despre Brancuşi din perioada lui de maturitate fizică şi creativă care urmează perioadei sosirii la Paris şi a prieteniei cu Modigliani şi a relaţiei cu Martha, unul dintre modelele lui, poate chiar modelul lui preferat este o fiinţă loială şi devotată care îi va rămâne credincioasă până la moartea ei!
„Cine nu iese din Eu, nu atinge absolutul şi nu descifrează viaţa”!
Pentru că multe comentarii şi analize biografice despre viaţa şi opera lui Brâncuşi conduc la un fel de cosubstanţialitate cu ideile yoghinului tibetan Milarepa, sunt destui de puţini cei care ignoră unele aspecte din viaţa intelectuală, filosofică şi de iniţiere din teoria şi practica yoghină ale lui Brâncuşi, însă, informaţiile provin de la o serie de personalităţi, istorici de artă, poeţi, scriitori, exegeţi, care s-au referit la faptul că Brâncuşi a «cochetat» cu ideile lui Milarepa, chiar cu o aplecare spirituală care a pus în evidenţă pasiunea genialului artist pentru practicile spirituale ale lui Milarepa, aşa cum este exemplul brâncuşiologului de talie internaţională, Friedrich Teja Bach, care în vasta sa lucrare «Constantin Brâncuşi – Metamorphosen Plastischer Form», Dumont Buchverlag, Köln, în capitolul: «Amintiri despre Brâncuşi, în discuţiile cu artişti» subliniază cu promptitudine aceste aspecte! Desigur, mai sunt şi alţi autori, printre care Jean Cassou (1897 – 1986), scriitor şi istoric de artă, francez care spune că Brâncuşi îl citise pe Milerepa şi cita mereu cuvinte ale acestui yoghin tibetan despre univers, viaţă şi înţelepciune, cu toate că era foarte discret şi taciturn ca în faţa unei forţe întunecate, primitive de dincolo de timp! De asemenea, Jaques Herold (1910, Piatra, România – 1987, Paris) aminteşte faptul că Brâncuşi detesta excesul de exhibiţionism la Picasso şi cu deosebită plăcere pomenea cu admiraţie numele lui Milarepa, iar, Jacqueline Matisse Monier consideră că Brâncuşi ar fi vrut cu plăcere să atingă «Nirvana», cu precizarea că «Milarepa» este cartea lui preferată, singura pe care o are legată. Numai că, odată a fost cuprins de un acces de nerăbdare şi l-a invocat pe Milarepa ca să-I vină în ajutor, mai ales că ajutorul a venit atunci când i-a căzut din bibliotecă în cap, tocmai cartea despre «ventriloc», după care a privit în jur şi a izbucnit în râs, pentru că în acest fel îi venise Milarepa în ajutor! În fine, Isamu Noguchi, artist nterest, mai ntere, elevul japonez al lui Brâncuşi, de la care gorjeanul nteres a învăţat ceea ce înseamnă onestitatea în sculptură, considera că Brâncuşi era nterest de culturile asiatice, de exemplu, de Milarepa şi Zoroastrism, în timp ce Michael Seuphor (1901), scriitor şi artist plastic menţionează faptul că Brâncuşi nu vorbea despre sculpturile sale, ci, vorbea despre alte lucruri, de exemplu, despre Milarepa!
,,Sunt un yoghin care cântă de bucurie şi care nu doreşte o bucurie mai mare ca aceasta”! (Milarepa)
Documente numeroase şi deosebit de relevante despre conotaţia spirituală a operei lui Brâncuşi evidenţiază orientarea către destinaţia Milarepa yoghinul, ca un bogat şi neasemuit izvor de inspiraţie în configuraţia generală a creaţiei marelui sculptor, acest lucru conturându-se în conţinutul maximelor şi aforismelor lui Brâncuşi! Astfel, era privit Milarepa şi analizat prin prisma înclinaţiei tibetanului de maestru teandric şi întemeietor al Şcolii «Kagyii» a budhismului tibetan, recunoscut ca eremit, mistic, poet şi apreciat ca fiind ce de-al doilea Dalai Lama din cultura legendară a Tibetului. Anevoios şi cu multe încercări, Milarepa întrezăreşte calea iluminării, atingând «Nirvana», cea mai înaltă stare a eliberării, iar, primele referiri în cultura occidentală despre existenţa şi opera acestui înzestrat yoghin şi poet au apărut între anii 1908-1925, datorită autorului Jaques Bacot, deoarece în anul 1925 a fost publicată cartea «Poetul tibetan Milarepa», Paris, Editura «Bossard», acesta fiind şi anul în care Constantin Brâncuşi a luat cunoştinţă despre viaţa şi opera mistică a yoghinului tibetan, cu cele o sută de mii de poeme aflate în evidenţa patrimoniului culturii universale! În continuare, vom realiza o analiză comparativă între spusele eremitului tibetan şi reflecţiile transpuse în aforisme ale lui Constantin Brâncuşi, pentru că în timp ce Milarepa spunea: „Pentru mine, Milarepa, întregul univers a fost transformat în aur. Nevoie nu am să strâng aur în pachete şi săculeţe”, cugetătorul între stele care era Brâncuşi, îi răspundea prompt: „Nu mai sunt al lumii acesteia, sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucrurile esenţiale”, ca să mai precizăm şi faptul că tibetanul Milarepa, cu nouă secole înaintea lui Brâncuşi, esenţializându-şi viziunea despre viaţă, făcea îndrumarea aceasta: „Înfrânge-ţi dorinţa de distracţie, struneşte-ţi avântul gândurilor. Nu te rătăci căutând mărunţişuri. Oţeleşte-ţi răbdarea!”, pentru ca în tezaurul spiritual şi profund al gorjeanului nostru să se poată concluziona că: „Nu poţi ajunge la lucrurile adevărate decât renunţând la Eu”, adică, la modul simplist al gândurilor lăuntrice! Pătrunzând în străfundurile predestinării, Milarepa se confesa uneori astfel: „Sunt conştient că voi muri, dar inconştient de ora morţii. De aceea, ca să cuceresc perfecta Stare de Budha, nu am timp de pierdut în discuţii nefolositoare”, pe fundalul acesta al «celei mai înalte filosofii a omului», cum spunea Sfântul Vasile cel Mare, genialul Constantin Brâncuşi concluzionând în stilul său original: „Cine nu iese din Eu, nu atinge absolutul şi nu descifrează viaţa”, adică, nu ajunge la simplitatea care dezvăluie totul în jurul nostru! Desigur, genialul «părinte al sculpturii moderne» este un artist al imaginii şi al creativităţii în reflecţia spirituală, cel care nu şi-a propus ca să-l depăşească pe tibetanul Milarepa în pătrunderea gândurilor nepătrunse, dar, el a înţeles de la yoghinul practician care spunea că: „Ocupându-te de lucruri lumeşti, nu gândeşti la apropierea morţii căci, brusc, ea apare ca un trăsnet ce bântuie în jurul tău, urlând”, sau: „Creaţiile spirituale sunt mai multe decât firicelele de praf care dansează în razele soarelui”, iar, în acest fel, Constantin Brâncuşi a înţeles un adevăr incontestabil prin care spune: „În mine locuieşte un monstru care ia toate formele şi este insesizabil”, tocmai pentru a scoate în evidenţă faptul că cioplitorul pietrei, al lemnului şi şlefuitorul metalului, îşi aşteaptă pe deplin hermeneutica explicaţie, cu toate că brâncuşiologi însemnaţi cum ar fi Constantin Zărnescu, în «Aforismele şi textele lui Brâncuşi» sau Sorana Georgescu-Gorjan, în cartea «Aşa grăit-a …Brâncuşi», ne-au lăsat să înţelegem că o parte din gândirea expeditorului Milarepa yoghinul, îşi află destinatarul în creaţia artistică şi în tezaurul spiritual al genialului sculptor Constantin Brâncuşi.
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
