Președintele Asociației Române a Apei, Ilie Vlaicu, spune, într-un interviu pentru Profit.ro, că recentele cazuri privind alimentarea cu apă potabilă în anumite localități nu sunt episoade izolate, ci semnale ale unor vulnerabilități structurale.
Deși în România s-au investit peste 10 miliarde de euro în apă și canalizare, aceste sume nu sunt suficiente pentru a recupera decalajele istorice, iar țara noastră se află deja în procedură de infringement.
Infrastructura de apă și canalizare – investiții mari, rezultate încă insuficiente
Profit.ro: În ultimii ani s-au investit peste 10 miliarde de euro în infrastructura de apă și canalizare. De ce, în continuare, cetățenii simt că lucrurile merg greu și că România este încă departe de standardele europene?
Ilie Vlaicu: Este adevărat că în ultimii ani s-au investit peste 10 miliarde de euro în infrastructura de apă și canalizare, în principal din fonduri europene. Este un progres major față de perioada anterioară și a permis extinderea rețelelor, modernizarea stațiilor de tratare și epurare și creșterea gradului de conformare la cerințele europene. Totuși, trebuie să privim proporția reală a nevoilor. România a pornit de la un decalaj istoric semnificativ, în special în mediul rural și periurban. Cele 10 miliarde de euro au acoperit o parte importantă din restanțe, însă necesarul estimat pentru următoarea perioadă, ținând cont și de noile directive europene, este de aproximativ 25–30 de miliarde de euro. Asta înseamnă că, realist vorbind, am parcurs abia un sfert din drum. În plus, infrastructura de apă este în mare parte invizibilă. Vorbim despre rețele subterane, stații tehnice, sisteme complexe. Investițiile sunt pe termen lung, iar beneficiile nu sunt întotdeauna spectaculoase sau imediat perceptibile. Ele sunt însă esențiale pentru sănătatea publică, pentru protecția mediului și pentru dezvoltarea economică. De aici și percepția că lucrurile avansează mai lent decât ne-am dori. Progresul există, dar dimensiunea provocării este mult mai mare decât suma deja investită.
Ce frânează proiectele: bani sau birocrație?
Profit.ro: Ce a frânat cel mai mult proiectele: lipsa finanțării sau birocrația?
Ilie Vlaicu: Finanțarea europeană a existat și există. Problema majoră a fost, în multe cazuri, birocrația și durata procedurilor de avizare. Proiectele de apă și canalizare implică avize de la instituții esențiale: Ministerul Mediului, Ministerul Culturii sau CFR. Fiecare are propriile analize și verificări obligatorii. În practică, emiterea unui singur aviz poate dura până la un an și jumătate. Iar într-un proiect complex sunt zeci de avize care trebuie corelate. Dacă unul dintre ele întârzie, întregul lanț este blocat. Mai mult, atunci când avizele sunt emise cu întârziere, există riscul să expire înainte de finalizarea tuturor celorlalte documentații. Un aviz expirat nu poate fi prelungit automat, procedura trebuie reluată de la zero. Asta înseamnă luni sau chiar ani pierduți și, inevitabil, amânarea începerii lucrărilor pe teren.
Prin urmare, deși finanțarea a fost asigurată, ritmul implementării a fost cel mai mult afectat de birocrație, de lipsa predictibilității și de reluarea repetată a procedurilor.
Bani europeni pentru apă și canalizare
Profit.ro: De ce este esențial ca România să atragă fondurile europene până la finalul actualului exercițiu financiar?
Ilie Vlaicu: Atragerea fondurilor europene în actualul exercițiu financiar este vitală pentru România, în special pentru că multe dintre proiectele începute în perioada POIM au fost fazate și continuate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). Dacă nu reușim să finalizăm aceste proiecte la timp și să justificăm cheltuielile, riscăm să pierdem finanțarea pentru întreaga componentă. Iar pierderea fondurilor europene nu înseamnă doar o corecție administrativă, ci blocarea unor investiții esențiale pentru comunități: rețele de apă și canalizare rămase neterminate, stații de tratare care nu pot fi puse în funcțiune, sisteme aflate în șantier fără perspectivă clară de finalizare. În plus, odată pierdute fondurile europene, finalizarea proiectelor ar trebui suportată integral din bugetele locale sau naționale. Vorbim despre sume foarte mari, greu de acoperit din resurse proprii. Practic, fără absorbție, ne-am confrunta cu un blocaj investițional major, iar efectele ar fi resimțite direct de cetățeni: întârzieri suplimentare, costuri crescute și decalarea modernizării infrastructurii cu ani de zile.
Profit.ro: Cine poate, de fapt, să acceseze aceste fonduri? Operatorii regionali sunt avantajați față de cei mici?
Ilie Vlaicu: Fondurile europene pentru apă și canalizare sunt accesibile în principal operatorilor regionali. Acest lucru nu este întâmplător. Operatorii regionali acoperă teritorii extinse, au experiență în implementarea proiectelor complexe și dispun de capacitatea administrativă necesară pentru a gestiona investiții de zeci sau chiar sute de milioane de euro.
Profit.ro: Operatorii regionali au un avantaj față de cei mici?
Ilie Vlaicu: Da, din punct de vedere practic, au un avantaj. Operatorii mici, care deservesc o singură localitate sau câteva comunități restrânse, au șanse mult mai reduse să acceseze aceste fonduri. De multe ori nu îndeplinesc cerințele tehnice, financiare și operaționale pentru proiecte de o asemenea amploare.
Lipsa personalului specializat, a capacității administrative sau a resurselor pentru cofinanțare face dificilă depunerea și implementarea cu succes a unor proiecte europene majore. De aceea, fragmentarea sectorului este una dintre problemele structurale. Cu cât există mai mulți operatori mici, cu atât scad șansele ca respectivele comunități să beneficieze de investiții europene. În schimb, acolo unde există operatori regionali puternici, structura este mai eficientă, iar proiectele sunt mai ușor de implementat și finalizat.
România, în procedură de infringement
Profit.ro: România este în procedură de infringement pentru canalizare. Ce înseamnă asta, concret, pentru stat și pentru cetățeni?
Ilie Vlaicu: Procedura de infringement vizează, în principal, sistemele de canalizare din aglomerările urbane care ar fi trebuit să fie conforme cu legislația europeană privind colectarea și epurarea apelor uzate. Inițial, lista includea peste 180 de aglomerări cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori. Între timp, numărul acestora s-a redus la aproximativ 150, însă problema rămâne serioasă. România riscă penalități semnificative, pentru că neconformarea se calculează pe fiecare aglomerare în parte. Pentru cetățeni, riscurile sunt de două tipuri.
Direct, există posibilitatea ca statul să fie obligat să plătească penalități în loc să investească în infrastructură. Indirect, întârzierile în realizarea lucrărilor înseamnă servicii mai slabe, disconfort, impact asupra sănătății publice și asupra mediului. Este adevărat că procedura de infringement este una de durată, iar în paralel proiectele continuă. Evoluțiile demografice pot duce la scoaterea unor localități de pe listă. Însă cu cât avansăm mai rapid cu investițiile și cu corectarea datelor administrative, cu atât riscurile scad.
Unde se rupe lanțul: la primării, la operatori sau la stat?
Profit.ro: De ce unele localități reușesc să avanseze, iar altele rămân blocate ani la rând? Unde se rupe lanțul?
Ilie Vlaicu: Diferențele dintre localitățile care avansează și cele care rămân blocate nu au o singură cauză. În realitate, vorbim despre o combinație de factori: decizii locale, capacitate administrativă și coordonare instituțională. Un exemplu relevant este Lugojul. Proiectele au început să avanseze abia după integrarea serviciului de apă într-un operator regional mare. Acolo unde autoritățile au înțeles că o structură puternică, cu experiență și capacitate tehnică, poate gestiona proiecte complexe mai eficient, lucrurile s-au mișcat vizibil mai repede. Un operator mare poate elabora documentații solide, poate gestiona avizele și poate coordona șantierele mult mai eficient decât o entitate locală mică, fără resurse.
La polul opus, sunt primării care încearcă să gestioneze lucrurile singure sau care nu se consultă suficient cu operatorii de apă. Lipsa de comunicare între primărie și operator este una dintre cauzele majore ale blocajelor. Proiectele de apă și canalizare sunt extrem de tehnice, iar dacă în faza de planificare nu există coordonare reală, apar întârzieri, avize respinse sau soluții tehnice care trebuie refăcute. Acolo unde există colaborare între primărie, operator și stat, proiectele avansează. Acolo unde deciziile sunt fragmentate, blocajele se acumulează ani la rând.
De ce se construiește rețeaua, dar oamenii nu se conectează?
Profit.ro: De ce există situații în care rețeaua este construită, dar cetățenii nu se conectează la canalizare?
Ilie Vlaicu: Din păcate, astfel de situații există și sunt numeroase. Infrastructura este realizată, uneori cu fonduri europene consistente, dar gradul de conectare rămâne sub așteptări. Un obstacol real îl reprezintă costurile de branșare. Chiar dacă rețeaua publică ajunge până la limita proprietății, instalația interioară și racordul efectiv presupun cheltuieli care, pentru unele gospodării, sunt greu de suportat. Programul „Prima conectare”, conceput tocmai pentru a sprijini aceste situații, nu și-a atins obiectivele. Impactul a fost limitat și nu a generat creșterea semnificativă a gradului de conectare.
Mai există și o problemă de mentalitate și de aplicare a legislației. În lipsa unei obligativități clar definite și aplicate consecvent, mulți proprietari preferă să păstreze soluții individuale, chiar dacă acestea nu respectă standardele de mediu. Fosele septice neconforme sau exploatate necorespunzător generează riscuri serioase pentru sănătatea publică și pentru calitatea apelor subterane.
Profit.ro: Cine ar trebui să intervină?
Ilie Vlaicu: Intervenția trebuie să fie coordonată. Autoritățile administrației publice locale au un rol esențial. În același timp, instituții precum Garda Națională de Mediu trebuie să își exercite atribuțiile de control și sancționare acolo unde sunt constatate neconformități care afectează mediul.
De ce este atât de greu să accelerăm lucrările?
Profit.ro: Totuși, de ce este atât de dificil să accelerăm lucrările?
Ilie Vlaicu: Nu putem reduce problema la o singură cauză. Realitatea din teren arată un cumul de factori structurali. Marjele de profit în proiectele de apă și apă uzată sunt, în general, mai reduse comparativ cu alte segmente din construcții. Lucrările sunt tehnice, desfășurate în subteran, presupun riscuri geotehnice și interferențe cu alte utilități. Contractele sunt strict reglementate, iar procedurile sunt riguroase. În același timp, constructorii se confruntă cu fluctuații semnificative ale prețurilor la materiale, energie și forță de muncă. Dacă mecanismele de ajustare a prețurilor nu funcționează eficient sau dacă plățile sunt întârziate, interesul pentru astfel de proiecte scade.
Profit.ro: Fug constructorii de proiectele de apă și canalizare?
Ilie Vlaicu: Există o concurență reală din partea altor domenii, precum infrastructura rutieră sau sectorul imobiliar, care sunt percepute ca fiind mai atractive din perspectiva volumelor financiare și a rentabilității. Proiectele de autostrăzi beneficiază de o atenție publică și politică mult mai mare, iar acest lucru influențează indirect mobilizarea resurselor din piață. Trebuie să recunoaștem că sectorul apei nu a fost tratat istoric ca o prioritate națională la același nivel cu alte domenii de infrastructură. Deși vorbim despre servicii esențiale pentru sănătatea publică și protecția mediului, investițiile în apă și canalizare sunt mai puțin vizibile. Dacă ne dorim accelerarea lucrărilor, avem nevoie de un cadru contractual mai echilibrat, de mecanisme rapide de plată și de o asumare clară, la nivel național, că infrastructura de apă și canalizare reprezintă o prioritate strategică.
Sunt episoadele recente semnale de alarmă?
Profit.ro: Cazurile recente din Prahova sau Dâmbovița sunt incidente izolate sau semnale ale unei vulnerabilități structurale?
Ilie Vlaicu: Nu sunt doar incidente izolate. Sunt semnale ale unor vulnerabilități structurale. Schimbările climatice, alternanța dintre secetă și precipitații extreme afectează atât cantitatea, cât și calitatea apei. În paralel, sursele sunt suprasolicitate, iar infrastructura veche necesită modernizare. Puțurile neautorizate agravează situația, reduc resursele subterane și generează riscuri pentru sănătate. Este nevoie de o strategie clară: protejarea surselor, investiții în infrastructură și reguli mai stricte. Apa potabilă este o resursă critică și trebuie tratată ca atare.
Cazul Prahova: când stația de tratare este depășită
Profit.ro: Ce se întâmplă tehnic atunci când stațiile de tratare nu mai fac față?
Ilie Vlaicu: O stație de tratare este proiectată pentru anumite intervale de funcționare – atât din punct de vedere al debitului, cât și al calității apei brute. Dacă parametrii de intrare depășesc semnificativ valorile pentru care instalația a fost dimensionată, capacitatea de tratare este depășită. În cazul Prahova, turbiditatea apei brute a ajuns la aproximativ 40.000 NTU, în condițiile în care stația era dimensionată pentru circa 5.000 NTU. Vorbim despre o depășire de ordin multiplu. Într-un astfel de context, operatorul are responsabilitatea de a nu furniza apă care nu respectă parametrii de potabilitate. Dacă procesele tehnologice nu mai pot asigura calitatea conformă, singura decizie corectă este reducerea sau oprirea temporară a furnizării până la stabilizarea sursei. Aceste episoade pot deveni mai frecvente în contextul fenomenelor meteorologice extreme. Ele arată nevoia de investiții suplimentare în modernizarea stațiilor și în creșterea flexibilității tehnologice.
„România pierde 50% din apă”
Profit.ro: 50% din apa României se pierde în rețea, asta arată ultimele date ale Comisiei Europene. Cât este pierdere reală și cât este pierdere tehnologică inevitabilă? Cum interpretăm aceste cifre?
Ilie Vlaicu: Datele transmise către Comisia Europeană reflectă o realitate care nu trebuie minimalizată. Cifra de 50% se referă la „apa nefacturată” (n.r.: non-revenue water) și include mai multe componente. Aproximativ 30% reprezintă pierderi reale, adică apa care se pierde prin fisuri, avarii sau neetanșeități ale rețelelor de distribuție. Aceste pierderi sunt legate în mare parte de infrastructura îmbătrânită. Reducerea acestui procent presupune investiții masive și susținute în reabilitarea și înlocuirea rețelelor, dar și în sisteme moderne de monitorizare și detecție a pierderilor. Diferența până la 50% include consumuri tehnologice și operaționale inevitabile: apa utilizată pentru spălarea filtrelor, pentru igienizarea rezervoarelor, pentru probe tehnologice, intervenții la avarii sau stingerea incendiilor.
Nu toată diferența dintre apa introdusă în sistem și cea facturată reprezintă risipă. O parte este inerentă funcționării sistemului. Asta nu înseamnă că nivelul actual este satisfăcător. 50% apă nefacturată este un procent ridicat, iar obiectivul operatorilor și al autorităților trebuie să fie reducerea constantă a pierderilor reale, prin investiții în rețele inteligente, sectorizare, contorizare performantă și management activ al presiunilor. În același timp, este important ca dezbaterea publică să fie una echilibrată: nu toată diferența dintre apa introdusă în sistem și cea facturată reprezintă risipă, ci o parte semnificativă este inerentă proceselor tehnologice care garantează calitatea și continuitatea serviciului.
Profit.ro: Cât de mult mai putem reduce pierderile fără a crește tarifele?
Ilie Vlaicu: Reducerea pierderilor este un obiectiv permanent al oricărui operator regional, însă trebuie să fim onești: există un prag tehnico-economic. Reducerea fiecărui procent suplimentar implică un cost tot mai ridicat. La un moment dat, reducerea cu încă un procent poate presupune investiții de zeci de milioane de euro. Fără finanțări nerambursabile, aceste costuri s-ar reflecta inevitabil în tarife. Nu există nicăieri în lume rețele cu pierderi zero. Obiectivul realist este atingerea unui nivel optim, din punct de vedere tehnico-economic.
România are nevoie de o strategie unitară
Profit.ro: Ce lipsește României pentru o strategie coerentă pe termen lung?
Ilie Vlaicu: România are nevoie de o viziune unitară și de coordonare reală între instituții. Avem finanțări din fonduri europene, buget de stat, împrumuturi sau surse proprii ale operatorilor, însă acestea nu sunt integrate într-o arhitectură națională clară privind securitatea apei. Este nevoie de o planificare multianuală predictibilă, care să depășească ciclurile electorale și să stabilească priorități clare. În final, trebuie să existe o asumare politică fermă că apa reprezintă infrastructură critică. În contextul schimbărilor climatice și al presiunilor asupra resurselor, securitatea alimentării cu apă trebuie tratată ca o componentă a securității naționale.
Sursa: profit.ro
