Doi tineri din Strehaia, implicați în februarie 2023 într-un scandal pe o stradă din Motru. au scăpat acum de închisoare după ce victima lor și-a retras plângerea, iar judecătorii nu au mai avut motive să dispună o eventuală pedeapsă privativă de libertate față de aceștia.
Tinerii fuseseră la un club din oraș unde consumaseră băuturi alcoolice până după miezul nopții, iar ulterior au plecat spre casele lor.
Scandalul s-a produs pe o stradă, în aplanarea conflictului intervenind inclusiv o patrulă de jandarmi aflată în apropiere. „În urma acestor lovituri, persoana vătămată s-a dezechilibrat, a căzut la pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa, iar cei doi inculpaţi au continuat să o lovească cu picioarele în zona capului. În apropiere de staţia de taxi se afla şi o patrulă de jandarmi,(…), care au văzut momentul agresiunii săvârşite de către cei doi inculpaţi asupra persoanei vătămate, motiv pentru care s-au deplasat la faţa locului, le-au solicitat inculpaţilor să înceteze activitatea violentă, dar întrucât aceştia aveau în continuare un comportament recalcitrant, au folosit sprayurile iritant lacrimogene, aflate în dotare, pulverizând gazul înspre inculpaţi. Imediat, inculpaţii au fugit de la faţa locului, cei doi jandarmi au plecat în urmărirea lor şi au reuşit să-i prindă după o distanţă de aproximativ 30-40 metrii şi să-i imobilizeze, după care au solicitat sprijin şi organelor de poliţie care au sosit la faţa locului, iar cei doi inculpaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Motru. Martorul (…) a oprit o ambulanţă ce trecea prin zona respectivă, echipajul medical a acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate (…), după care a fost condusă la Spitalul Municipal Motru.
De asemenea, în vederea tratării leziunilor suferite, persoana vătămată a fost internată la Spitalul Municipal Motru în perioada 06-09.02.2023. În urma loviturilor primite de la cei doi inculpaţi, persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale”, se arată în documentele de la dosar. Chiar dacă victima și-a retras plângerea, inculpații au rămas cu acuzațiile de tulburare a liniștii și ordinii publice, pentru care au pledat vinovat în fața judecătorului de caz.
Instanța a dispus condamnarea celor doi la amenzi penale de 7500 și, respectiv, 9000 de lei, din care s-au scăzut câte 50 de lei, echivalentul unei zile de pedeapsă, ambii inculpați fiind reținuți câte 24 de ore după scandalul din Motru. Verdictul instanței poate fi contestat.
Gelu Ionescu






































