11.8 C
Târgu Jiu
miercuri, 25 martie 2026

Bărbatul care a furat bani din biserică și a vrut să dea din nou lovitura, eliberat

57

Bărbatul de 27 de ani, din Motru, care a furat, anul trecut, 600 de lei din cutia milei dintr-o biserică din localitatea Leurda, a primit o veste bună, după ce sâmbătă a fost reținut din nou. De această dată a fost încătușat pentru tentativă de furt calificat, faptă comisă în aceeași biserică, însă a doua zi a fost anunțat că va fi cercetat în libertate. Decizia a fost luată de anchetatori, în urma audierilor. ,,Ca urmare a investigațiilor și cercetărilor efectuate de polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, la data de 21 martie 2026 a fost identificat un bărbat, de 27 de ani, din Motru, bănuit de săvârșirea faptei. În fapt, la aceeași dată, polițiștii din Motru au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, responsabilă de curățenia la biserica din localitatea Leurda, cu privire la faptul că sistemul tehnic de alarmare la lăcașul de cult s-a declanșat, iar când s-a deplasat să verifice, a sesizat faptul că, în interiorul bisericii erau lucruri în dezordine, fiind identificat și un geam spart. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.