România se află în fața unuia dintre cele mai sensibile dosare economice din ultimii ani: investigația privind posibile înțelegeri între bănci pentru fixarea ROBOR. Nu vorbim despre un detaliu tehnic, ci despre un indicator care influențează direct milioane de contracte și miliarde de lei din economie.
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a anunțat încă de la începutul lunii februarie că își propune finalizarea anchetei în primul semestru al acestui an. Este un termen ambițios, dar și o presiune uriașă: miza este uriașă. De ce? Pentru că ROBOR nu este doar o cifră afișată zilnic. Este baza de calcul pentru dobânzile la credite de zeci de miliarde de lei. În perioadele tensionate, ROBOR a depășit praguri de 7% – niveluri care au împins costurile de finanțare la limite greu de suportat pentru firmele românești.
În același timp, sistemul bancar din România a raportat profituri record. În 2023, profiturile băncilor au depășit 14 miliarde de lei, iar tendința s-a menținut ridicată și în 2024. Marjele de dobândă au crescut, diferența dintre dobânzile la credite și cele la depozite s-a lărgit, iar câștigurile au venit într-un moment în care economia reală era sub presiune.
Aici apare problema de fond: dacă există suspiciuni că băncile s-ar fi coordonat pentru a menține ROBOR la un nivel ridicat, atunci vorbim despre un transfer masiv de bani din economie către sistemul bancar. Fiecare punct procentual în plus la ROBOR înseamnă costuri suplimentare de miliarde pentru companii și populație.
Să traducem simplu: o firmă care are credite de 1 milion de euro plătește anual zeci de mii de euro în plus pentru fiecare creștere de dobândă. La nivel național, impactul este de ordinul miliardelor. Acești bani nu mai merg în investiții, salarii sau dezvoltare. Se transformă în profit bancar.
Și totuși, întrebarea esențială rămâne: unde a fost Banca Națională a României? BNR este instituția care supervizează piața monetară și validează mecanismul ROBOR. Este greu de crezut că mișcări atât de sensibile nu au ridicat semne de întrebare. Și totuși, în spațiul public, reacțiile au fost limitate.
Dacă investigația Consiliului Concurenței va confirma existența unor înțelegeri, consecințele ar putea fi semnificative. Amenzile pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri a companiilor implicate. În cazul băncilor mari, asta înseamnă sute de milioane de lei.
Dar chiar și așa, rămâne o problemă: aceste sancțiuni vin târziu. După ani în care costurile au fost deja suportate de economie.
Realitatea este una dură: firmele românești au finanțat indirect profiturile record ale băncilor. Într-o perioadă în care inflația a erodat capitalul, iar incertitudinea a blocat investițiile, costul banilor a rămas ridicat. Nu este doar o problemă de concurență. Este o problemă de echilibru economic și de încredere.
Dacă vrem o economie sănătoasă, nu este suficient să aflăm dacă a existat sau nu un cartel. Trebuie să regândim mecanismul prin care se stabilește ROBOR și să ne asigurăm că nu mai există niciun dubiu privind corectitudinea lui. Altfel, vom rămâne într-un sistem în care riscul este împărțit între toți, dar profitul rămâne concentrat.
Dragoș Ionică
