17.1 C
Târgu Jiu
luni, 20 aprilie 2026

Târgu Jiu: O nouă ediție a Festivalului „Liviu Dafinescu”

39
Screenshot

Tradițiile populare revin în prim-plan la Târgu Jiu, acolo unde sute de copii și tineri din întreg județul Gorj se pregătesc să urce pe scenă în cadrul unuia dintre cele mai longevive evenimente dedicate folclorului. Festivalul „Jocului și Portului Popular pentru Copii și Tineret – Memorial Liviu Dafinescu”, ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție, promite zile pline de spectacole, emoție și respect pentru valorile autentice românești.

Manifestarea se va desfășura în perioada 23–25 aprilie 2026 și va aduce în fața publicului dansuri populare, costume tradiționale și momente artistice susținute de tineri talentați, dar și de artiști consacrați. Deschiderea oficială este programată joi, 23 aprilie, de la ora 18:00, pe scena Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, unde publicul va putea participa și la lansarea volumului „Treptele nemuririi”, semnat de Mircea Tutunaru, o lucrare dedicată memoriei profesorului Liviu Dafinescu, cel care a inspirat acest festival.

Seara de deschidere va continua cu un spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, care va aduce pe scenă orchestra, baletul și soliști apreciați ai folclorului românesc. Printre invitații anunțați se numără artiști cunoscuți precum Niculina Stoican, Ion Ghițulescu, Robert Crintea, Ileana Lăceanu, Alexandra Bleaje, Gerogiana Bîrsac, Adriana Soreanu, Victorița Lăcătușu, Maria Loga, Larisa Cârlugea, Adi Ologu, Claudia Torop, dar și violonistul Tudor Mircea-Dafinescu.

Punctul culminant al festivalului va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 11:00, la Teatrul de Vară din Târgu Jiu, unde este programată faza finală județeană. Peste 500 de copii și tineri, organizați în mai mult de 20 de ansambluri de dansuri populare, vor intra în competiție, fiecare încercând să impresioneze juriul și publicul prin autenticitate, energie și respectarea tradiției.

Aceștia provin din următoarele localități: Târgu Jiu, Novaci, Tismana, Târgu-Cărbunești, Turceni, Baia de Fier, Bălești, Bustuchin, Drăgotești, Negomir, Peștișani, Polovragi, Roșia de Amaradia, Runcu, Samarinești, Stejari, Stoina și Văgiulești. Evenimentul se va încheia cu recitaluri susținute de Ansamblul Folcloric „Dor” și de Grupul de Viori al Palatul Copiilor Târgu Jiu, oferind publicului un final spectaculos și plin de emoție.

Festivalul ”Memorial Liviu Dafinescu” rămâne un reper important în viața culturală a județului Gorj, contribuind an de an la păstrarea tradițiilor și la descoperirea noilor generații de artiști care duc mai departe moștenirea folclorului românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.