10.8 C
Târgu Jiu
miercuri, 29 aprilie 2026

Bărbat încătușat după ce și-a lovit fosta iubită cu pumnul și a amenințat-o

1

O femeie de 33 de ani, din județul Mehedinți, a cerut ajutorul polițiștilor, luni seara, după ce ar fi fost agresată de fostul concubin, în timp ce se afla în locuința acesteia din Târgu-Jiu.
,,În seara de 27 aprilie, ora 22.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, din comuna Șimian, județul Mehedinți, despre faptul că, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla la o locuință a sa, din municipiul Târgu-Jiu, în urma unui conflict verbal cu fostul concubin, de 36 de ani, din aceeași localitate, acesta ar fi lovit-o cu pumnul în zona feței și, ulterior, ar fi amenințat-o, telefonic, cu acte de violență, fapt ce i-a creat o stare de temere”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Victima nu a solicitat îngrijiri medicale. Oamenii legii au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Între cei doi nu există istoric privind fapte de violență. În urma probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore față de bărbat, acesta fiind introdus în arestul poliției gorjene”, a mai declarat Ioana Nanu. Ieri, bărbatul a fost condus la audieri, pentru a se stabili dacă poate fi cercetat în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.