Ministerul Sănătății propune reducerea cu aproximativ 20% a numărului de paturi din spitalele din România în următorii trei ani, dintre care circa 4.600 ar urma să fie desființate chiar în acest an. De aceea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a solicitat o analiză detaliată la nivelul fiecărui județ privind necesarul real de paturi.
Reprezentanții CNAS susțin că sistemul actual menține artificial un număr ridicat de paturi, ceea ce influențează modul de finanțare al spitalelor, fără ca toate sumele contractate să fie efectiv utilizate. În plus, acest model ar fi generat dezechilibre în sistem, cu secții supradimensionate în unele zone și deficit de personal și capacitate în altele.
Analiza va fi realizată de casele județene de de asigurări de sănătate împreună cu direcțiile de sănătate publică și va lua în calcul indicatori precum gradul de ocupare a paturilor, durata medie de spitalizare, numărul de externări, rata de utilizare a spitalelor, distribuția personalului medical și eficiența cheltuirii fondurilor.
Potrivit CNAS, paturile vizate pentru reducere sunt în special cele neutilizate constant, care afectează eficiența finanțării sistemului. În același timp, instituția încurajează dezvoltarea serviciilor de paliație, unde există un deficit estimat de aproximativ 3.000 de paturi la nivel național.
Autoritățile susțin că reforma urmărește o utilizare mai eficientă a resurselor și o adaptare a structurii spitalelor la nevoile reale ale pacienților, urmând ca în urma analizei să fie propusă o nouă formulă de finanțare a unităților sanitare.
„Știm ce se întâmplă și suntem determinați să reparăm finanțarea spitalelor din România. Reclasificarea spitalelor, includerea influențelor salariale în tariful pe caz ponderat și recalcularea acestuia în mod echitabil, redefinirea valorilor relative pentru cazurile externate și adaptarea structurilor organizatorice ale spitalelor publice la nevoile reale de servicii de sănătate ale populației din zona deservită nu mai pot aștepta prea mult!” a transmis Horațiu Moldovan, președintele CNAS.
I.I.










































