12.3 C
Târgu Jiu
miercuri, 13 mai 2026

Polițiștii lansează campania ,,Adevărata putere este să spui NU!”

25

În contextul creșterii riscurilor asociate consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, lansează campania de informare și prevenire „Adevărata putere este să spui NU!”, dedicată creșterii gradului de conștientizare a efectelor nocive generate de consumul de substanțe interzise.

,,Campania se va desfășura în unități de învățământ, spații publice și comunități locale din județul Gorj și are ca obiectiv informarea elevilor, părinților și cadrelor didactice cu privire la riscurile consumului de droguri, consecințele legale ale traficului de droguri, precum și modalitățile de prevenire și intervenție”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Prin activitățile desfășurate, polițiștii urmăresc, potrivit reprezentanților instituției, promovarea unui stil de viață sănătos și responsabil; dezvoltarea capacității tinerilor de a refuza influențele negative; informarea cu privire la efectele fizice, psihice și sociale ale consumului de droguri; prevenirea implicării minorilor în activități de trafic sau distribuire de substanțe interzise; consolidarea colaborării dintre familie, școală și instituțiile cu atribuții în domeniu.
,,În cadrul campaniei vor fi organizate sesiuni interactive și dezbateri cu elevii; întâlniri cu părinții și cadrele didactice; distribuirea de materiale preventive; activități stradale de informare; prezentări tematice privind siguranța și responsabilitatea socială”, se mai precizează în comunicatul IPJ. Oamenii levii au și câteva recomandări pentru tineri.
,,Evitați anturajele care promovează consumul de droguri sau alte comportamente de risc! Nu acceptați substanțe de la persoane necunoscute, indiferent de forma de prezentare! Informați-vă din surse oficiale despre efectele și consecințele consumului de droguri! Discutați cu părinții, profesorii sau consilierii școlari atunci când vă confruntați cu situații dificile! Solicitați sprijin specializat dacă observați comportamente de risc în rândul prietenilor sau colegilor! Consumul de droguri afectează sănătatea, relațiile familiale, performanțele școlare și poate conduce la implicarea în activități infracționale. Prevenirea începe prin informare, comunicare și responsabilitate. Inspectoratul de Poliție Județean Gorj recomandă cetățenilor să manifeste atenție și implicare în protejarea tinerilor și să sesizeze autoritățile competente atunci când dețin informații despre fapte de trafic sau consum de droguri”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.