12.3 C
Târgu Jiu
miercuri, 13 mai 2026

„Ziua Independenței de Stat a României”, sărbătorită la Târgu Jiu

57

Conform Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenței Naționale a României, zi de sărbătoare națională. La Târgu Jiu, sărbătoarea a avut oaspeți se seamă: gorjeanul Radu-Dinel MIRUȚĂ, viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale și generalul de brigadă Irinel Apostolescu, Comandantul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova.

Într-o zi însorită de mai, cu cer senin și soare strălucitor ca vara, evenimentul organizat de Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” din Brigada Multinațională Sud-Est (HQ MNBSE) de la Craiova, comandat de lt. col. Raluca Popescu, a avut loc pe strada Calea Eroilor din fața Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” lângă Troița Eroilor Neamului. Au fost prezente autoritățile locale, membrii ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Filiala Gorj „General Ioan Culcer” și ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război, cadre militare active și în rezervă și multi cetățeni ai municipiului, inclusiv mame cu copii, printre care și soția domnului ministru.
La ora 11:50 Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” în frunte cu Garda și Drapelul de Luptă al Batalionului și Fanfara Militară a Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova a intrat în dispozitiv.
Până la ora 12:00 au sosit, rând pe rând reprezentanții autorităților locale. Primul a sosit domnul Corneliu Răducan MOREGA, noul prefect al Județului Gorj, din 30 aprilie 2026. De la Consiliul Județean Gorj a venit domnul profesor dr. Gheorghe Nichifor, consilierul președintelui, iar de la Primăria Municipiului Târgu Jiu a sosit domnul viceprimar Adrian Tudor – Drăghici. Instituțiile militarizate ale statului, au fost reprezentate de comandanții acestora, Jandarmerie – Col. Dragoș-Ionel POPESCU, ISU – Col. Augustin MALACU, STS – col. ing. Mihai Șcheau, etc.
Cu puțin timp înainte de ora 12:00, doamna lt. Roxana Arșeanu, ofițerul de relații cu presa și moderatorul evenimentului a rostit o scurtă alocuțiune despre însemnătatea evenimentului sărbătorit: „Aducem astăzi un omagiu celor care, prin curaj, sacrificiu și devotament au făcut posibilă proclamarea Independenței de Stat a României în anul 1877. Spiritul de luptă al ostașilor de atunci rămâne peste generații un reper de onoare și responsabilitate pentru militarii de astăzi. Independența nu este doar un moment al trecutului, ci o valoare care se apără și se onorează zi de zi prin profesionalism, disciplină și angajamentul ferm față de valorile naționale”.
La ora 12:00, semnalul trompetului anunța sosirea domnului Radu-Dinel MIRUȚĂ, viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale, însoțit de domnul generalul de brigadă Irinel Apostolescu, Comandantul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova și de doamna Lt. col. Raluca Popescu, comandantul Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”. Au salutat Drapelul de Luptă al Batalionului și au luat loc lângă autoritățile locale. De la București și Craiova au fost prezente mai multe cadre militare, printre care colonelul Moța, colonelul Jianu, etc.
După păstrarea unui moment de reculegere în memoria Eroilor Neamului, a fost intonat Imnul de Stat al României de către fanfară și militarii batalionului.
În continuare a urmat un serviciu religios săvârșit de un sobor de preoți militari: Mr. Robert Ștefan CIUCĂ, preotul batalionului și al Garnizoanei Târgu Jiu, lt. col. Gheorghe GOMOI, preotul garnizoanei Bumbești Jiu și preotul militar pensionar Constantin Măgdoiu, fost preot militar al Garnizoanei Târgu Jiu, ajutați de fruntașul Alin FRUNZĂ (fost preot în satul Budeni, comuna Scoarța).
Programul a continuat cu o alocuțiune a domnului profesor Gheorghe Nichifor, doctor în istorie, despre însemnătatea istorică a Independenței Naționale a României. „Trăim într-o lume a mișcării și vitezei. Ne planificăm viețile în zile, ore, ba chiar și în minute, uitând adesea că istoria nu se măsoară în trecerea timpului, ci în greutatea momentelor care îl definesc. Există în calendarul istoriei noastre o dată, din nefericire câteva decenii ignorată, care concentrează ca un focar de lumină întregul destin al României moderne. Nu este o zi obișnuită. Este ziua de 10 Mai, o veritabilă triadă a libertății. O zi binecuvântată în care trecutul ne privește cu demnitate și ne întreabă: Voi, cei de-acum, ce faceți cu moștenirea primită?”, a început istoricul Gheorghe Nichifor, alocuțiunea sa. Și pentru a înțelege cine suntem azi, spunea domnul Nichifor, trebuie să ne întoarcem în timp și să privim în istorie, trei momente astrale, toate sub cupola aceleiași zile de 10 Mai. Și a trecut în revistă cele trei evenimente. „În 1866, Carol de Hohenzoller, un tânăr principe prusac, pășea pe pământul românesc, la Turnu Severin, străbăteau Oltenia și Muntenia și ajungea la București, gustând pentru prima dată din mămăliga noastră. La 10 mai depunea jurământul de a deveni domn român, și de a pune interesele țării adoptive mai presus de orice. Cu el România a pornit hotărât pe drumul occidentalizării, încetând să mai privească spre răsărit”. După ce a povestit cum Carol de Hohenzoller a lucrat pentru realizarea acestui scop, atât pe plan intern cât și internațional, a ajuns la al doilea eveniment important al zilei de 10 Mai și anume: Independența de Stat a României, proclamată în ziua de 9 Mai de către Ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, în Parlamentul României, dar legalizată de domnitor, în data de 10 mai. „Nu a fost doar un act pe hârtie, ci unul de mare curaj, spălat cu sângele eroilor de la Plevna, Rahova, Grivița, Smârdan și alte locuri fierbinți ale frontului de la sudul Dunării”, a punctat domnul Nichifor.
Ajungând și la al treilea eveniment marcant al acestei zile, istoricul gorjean a spus: „Pe 10 mai 1881 coroana de oțel a Regelui Carol I, turnată din țeava unui tun turcesc de la Plevna, consfințea transformarea României în Regat. Țara noastră devenind un stat suveran, respectat și demn în concertul statelor europene”. În continuare a concluzionat astfel cele trei mari momente istorice ale zilei de 10 Mai: „Marile înfăptuiri nu apar niciodată din întâmplare. Ele sunt rezultatul unei viziuni politice pe termen lung și mai ales, a unității dintre conducător și popor. Gândiți-vă la oamenii politici din acel an, cu viziuni diferite, liberali, conservatori, socialiști, care în Parlament se confruntau aprig și îndelung. Cu toate acestea, când a fost vorba de Independența țării, de Coroană, de modernizare economică și instituțională, au strâns rândurile și au pus interesul național deasupra orgoliilor personale. Aceasta este lecția pe care istoria zilei de 10 Mai ne-o predă azi”.
Și domnul Radu-Dinel MIRUȚĂ, viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale a transmis un mesaj dedicat armatei dar și politicienilor actuali: „Astăzi suntem deținătorii unor drepturi fundamentale – și a menționat câteva dintre ele – dar ele au fost dobândite datorită curajului unor oameni care și-au asumat, la vremea respectivă, să meargă să lupte pentru a-și putea decide singuri direcția în care țara lor vrea să meargă, iar Armata Română a fost una dintre instituțiile pe care România s-a bazat în toate momentele grele de-a lungul timpului”. Apoi s-a referit la respectul pe care politicienii și instituțiile statului trebuie să-l arate militarilor Armatei Române, care „Nu este doar unul pe care să-l arătăm doar în momente festive. Trebuie să-l manifestăm, fiecare dintre noi, atât în ceea ce privește drepturile militarilor activi, drepturile corecte ale militarilor în retragere, o înzestrare modernă a Armatei Române”. Referindu-se la Independența de stat a precizat că: „Aceasta nu înseamnă doar o plastică apărare a granițelor țării. Suntem membrii NATO și asta-i o garanție enormă de securitate, de integritate teritorială. Trebuie să fim o țară cu o capacitate economică puternică, o țară cu instituții credibile”. În continuare a făcut referiri la starea în care se află România astăzi: „România este într-o stare care are nevoie de reformă profundă administrativă, de o reformă profundă a instituțiilor sale, de o reducere accelerată a risipei, dar și de o încredere pe care clasa politică trebuie să reușească să o redea cetățenilor. Această încredere se dă dacă știm să-i recompensăm pe cei buni, de-ai pune pe cei slabi la locul lor, de a le atrage atenția celor care greșesc și de-ai pedepsi pe cei care continuă să greșească”. În încheiere a spus că trebuie să construim o Românie serioasă, care apreciază pe cei care au muncit să ajungă acolo, o Românie de care să se bucure toți românii, fără răutate, fără ranchiune între lideri. „Să arătăm că suntem mai buni construind, având capacitatea să facem și compromisuri care să nu fie compromițătoare”, a fost mesajul de încheiere al domnului ministru.
A urmat depunerile de coroane de flori la Troița Eroilor Neamului. Pe ritmul intonării Imnului Eroilor de către fanfară, au depus coroane: Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu și Ministerul Apărării Naționale.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”.
După festivitate, domnul ministru a fost luat la întrebări de mass media prezentă la eveniment, iar dânsul a răspuns cu amabilitate la toate întrebările puse, apoi a făcu fotografii cu cei prezenți și s-a întreținut la convorbiri cu familia și prietenii de la Gorj.
Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.