În Parohia în care slujesc, le spun enoriaşilor mei că unicitatea Învierii Mântuitorului Hristos are un impact universal, nu doar individual, fiind fundamentul credinței creștine, mai ales că stându-I alături Marelui Răstignit pe drumul Golgotei şi conștientizând că îndelunga-I suferință i-au provocat-o și păcatele noastre şi sub semnul Învierii din suflet, am intonat cu o negrăită bucurie îndelung așteptata cântare liturgică: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”, pentru că am simţit cu toții fiorul negrăitei minuni, că moartea s-a risipit, iar viața a biruit! Şi ce bine ar fi dacă am păstra bucuria pascală cât mai mult în ființa noastră, dacă am păzi-o ca pe o comoară neprețuită, mai ales că Învierea Lui Hristos din morți motivează toate actele credinței noastre şi din acest motiv ducem un război nevăzut cu patimile, cu tentațiile viclene și pizmașe ale trupului, ale lumii, ale celui rău! Pentru că la finele trecătoarei existențe pământene, să ne întâlnim cu Hristos cel Răstignit și Înviat, Care să ne răsplătească osteneala, smerenia, credința, așteptarea, îndelunga răbdare, prin sălășluirea în iubirea Preasfintei Treimi. Din păcate, unii dintre noi, cu cât ne îndepărtăm de praznicul strălucitei biruințe a Mântuitorului lumii, întorși la grijile zilnice, lăsăm ca bucuria să se slăbească în intensitate, prin aceasta îngăduind ca lumina pascală să pâlpâie din ce în ce mai slab, până se risipește, iar noi, copleșiți de grijile vieţii pământeşti, să trecem cu vederea totul, transformându-ne în robiţi ai lumii trecătoare și adeseori înșelătoare! Observând cu atenţie lumea din parohie, am constatat că luaţi uşor de freamătul mulţimii, ca de un val ameţitor, unii au participat la slujba Învierii, cam obosiți sau rutinați de obişnuinţă şi au găsit de cuviință că sensul slujbei nu li se adresează lor, că întâlnirea cu Hristosul Euharistic, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, nu-i privește în mod special, iar, cuprinşi de oboseală, s-au retras către o altă «bucurie» prilejuită de masa îmbelșugată sau de așternutul confortabil! Mulţumiţi şi mulţumitori prin ei înşişi, enoriaşii aceştia au mâncat flămânzind, au adormit neodihnindu-se, căci, nimic nu poate fi mai bun, mai sățios și mai gustos decât Învierea şi apoi Înalţarea Domnului, pentru că ne spune Mântuitorul Hristos: „Veniți la Mine toți cei osteniți și vă voi odihni pe voi”! Ca să fim şi mai bine înţeleşi, Praznicul Sfintelor Paști are semnificații mult mai adânci, decât a ține în mână o lumânare aprinsă, împlinind astfel un ritual neînțeles de mulți, pentru că este înainte de toate, un prilej de confirmare a faptului că și noi vom învia, asemeni Trupului proslăvit al Mântuitorului! Iar, pentru că şi trupurile noastre se vor putea ridica din morminte, Învierea Domnului dă sens vieții noastre pământene, urcușului nostru către Cer, de aceea, trebuie să ne pregătim dinainte, neuitând că nu doar învierea noastră va fi importantă, ci, îndeosebi, destinul ce ni se va rândui în viaţa veşnică, atunci când unii dintre noi vor învia spre viață veșnică, fericită, iar alții spre nesfârşită osândă! Mântuitorul Hristos nu a Înviat numai pentru a-Și arăta puterea, spre a emoționa sau intimida, mai ales că după ce a suferit moartea pe Cruce, Dumnezeiescul Răscumpărător S-a ridicat din mormânt ca să împace şi Cerul cu pământul, pe Făcător cu făptura Sa, zdrobind moartea și lanțurile iadului! Ca urmare, Domnul a Înviat în interesul nostru, pentru mântuirea şi spre îndreptarea noastră, dar, ne putem îndrepta conştientizând şi mai mult că rugăciunea trebuie să fie o permanență a vieții noastre, să ajungă o schimbare reală, imprimându-ne un nou curs al existenţei! După ce a Înviat și până la Înălțarea cu trupul Său la Cer, Hristos Dumnezeu nu a mai vieţuit ca un pământean, iar, ca urmare, și noi, cei care ne străduim să fim legaţi de Învierea Sa, trebuie să ne schimbăm viața, să ne îmbunătățim duhovnicește! În fiecare an prăznuim Învierea Domnului, dar majoritatea rămânem cu aceleași păcate, deşi ne angajăm spre îndreptare! Parcă, tot ne mai găsim în vechile și pierzătoarele obiceiuri, promiţând să ne păzim de întinarea ființei şi curând ne întoarcem la aceleași păcătoase deprinderi care ne distrug sufletele și trupurile! Câte nu făgăduiesc enoriaşii înaintea Domnului, cu duhovnicul de față, și cât de puține se împlinesc! Prin urmare, să gândim cu luare aminte la însemnătatea Praznicului Învierii Domnului şi să nu îl transformăm într-un moment care a trecut, nici să ne hrănim cu o bucurie searbădă, izvorâtă din mese îmbelșugate ori petreceri consumiste, ci, să conștientizăm faptul că Marele Răstignit a Înviat şi S-a Înălţat, ca noi să ne ridicăm din adâncul păcatelor! Dar, dacă Hristos a Înviat din morți, S-a Înălţat la cer şi şade de-a dreapta Tatălui, iar, noi continuăm să trăim sub lespedea cea apăsătoare a patimilor de tot felul, să ne asumăm faptul că Învierea Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost singura din istorie prevestită mai dinainte din planul veșniciei lui Dumnezeu-Tatăl! De asemenea, Fiul lui Dumnezeu nu a cunoscut putreziciunea și amărăciunea trupului, pentru că Tatăl ceresc nu a îngăduit aceasta Unicului Său fiu! Această dimensiune arată că Învierea nu este doar o revenire biologică, iar, Înălţarea nu este doar o transfigurare profundă a existenței, devenind garanția învierii tuturor oamenilor, ci, toate acestea se împlinesc întocmai, fiindcă Iisus Hristos a venit la noi pentru ca noi să credem în El, și, crezând în El, viață să avem în numele Lui!
Preot Paroh Marin RUSU, Parohia Turcenii de Sus, Gorj
