Doi elevi din Târgu Jiu s-au remarcat la etapa națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică, competiție desfășurată la Politehnica București, în perioada 15–17 mai.
Andrei Frîntu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, a câștigat Premiul al III-lea și medalia de argint. „Felicitări, Andrei Frîntu (12 C / http://codulluiandrei.ro), pentru Premiul 3 & Medalia de Argint obținute la etapa națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică! Prof. coord. Oana-Daciana Dabelea”, au anunțat reprezentanții colegiului.

Un alt rezultat deosebit a fost obținut de Matei Pipiași, elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, care a obținut mențiune MEC și medalie de argint. „Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică ne aduce un nou motiv de mândrie. Această olimpiadă este o competiție școlară destinată elevilor pasionați de informatică, rețele, programare și protecția sistemelor informatice. Scopul ei este dezvoltarea competențelor practice și teoretice în domeniul securității cibernetice. Felicitări, Matei Pipiași și mult succes în continuare!”, a precizat conducerea liceului.































