Aparegio Gorj continuă ritmul susținut al investițiilor în infrastructura de apă și canalizare din comuna Peștișani, unde lucrările din cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte regionale de utilități publice din județul Gorj au ajuns la un stadiu avansat de execuție.
Este vorba despre contractul CL15, „Execuție rețele de apă și canalizare în Peștișani, inclusiv stații de pompare și conducte de refulare”, parte din „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj – etapa a II-a”.
Lucrările au fost atribuite în septembrie 2022, valoarea totală a contractului fiind de 28.861.886,71 lei.
În prezent, proiectul a atins un progres fizic general de 78,55%, în timp ce rețelele realizate raportat la lungimile proiectate au ajuns la 72,16%, ceea ce confirmă o evoluție constantă a șantierului.
Intervențiile vizează atât modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă, cât și înființarea rețelei de canalizare în Peștișani, cu impact direct asupra mai multor sate din zonă.
Componenta de apă potabilă, care include conducta de transport și rețeaua de distribuție, este aproape finalizată, cu un grad de execuție de 97,03%, din cei 10.996 metri liniari proiectați fiind deja realizați 10.669 metri. În schimb, rețeaua de canalizare menajeră și refulare, mai amplă ca dimensiune, se află la un stadiu de 62,20%, cu 17.087 metri executați dintr-un total de 27.470 metri planificați.
Lucrările din teren continuă în mai multe puncte ale comunei, cu intervenții atât la rețelele de apă, cât și la cele de canalizare. În satul Boroșteni, pe strada Principală, echipele au realizat 360 de metri de conductă PVC DN250 pentru canalizare, 10 cămine de vizitare, 20 de metri de conductă PVC DN160 și 8 cămine de racord, alături de subtraversări executate prin săpătură deschisă și foraj.
Tot aici au fost efectuate lucrări de refacere a carosabilului, inclusiv piconare de asfalt și beton pe o suprafață de 514 metri pătrați, precum și compactări cu 100 de tone de piatră spartă. Pentru rețeaua de apă au fost montați 162 de metri de conductă PEID D63, 28 de metri de conductă PEID D25 și 5 cămine de branșament.
În aceeași perioadă, pe strada Suseni au fost realizate 419 metri de conductă PVC DN250, 125 de metri de conductă PVC DN160 și 10 metri de conductă PVC DN200, alături de 20 de cămine de racord și 4 cămine de vizitare, precum și lucrări de compactare și refacere a infrastructurii rutiere.
Proiectul include și lucrări complexe de infrastructură, precum realizarea conductei de transport și cuplarea localității Seuca, construirea unui nou grup de pompare pentru alimentarea aceleiași localități, extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție în Boroșteni și Peștișani, precum și înființarea rețelei de canalizare în zona centrală și în satele Hobița, Boroșteni, Frâncești și Brădiceni. De asemenea, sunt prevăzute noi stații de pompare și conducte de refulare pentru transportul apelor uzate.
































